Ceartă în familia puterii în Parlament. Liberalul Hașotti, către pesedistul Zgonea: „Scaunul Robertei Anastase lasă ceva molipsitor”

Publicat: 07 02. 2013, 12:14
Actualizat: 28 07. 2014, 23:52

Parlamentarii au amânat pentru săptămâna viitoare adoptarea statutului senatorilor și deputaților după o dispută între PSD și PNL la dezbaterea reexaminării actului normativ.

Discuțiile divergente la Statutul deputaților și senatorilor au fost la articolul introdus potrivit căruia calitatea de deputat sau de senator încetează la data rămânerii definitive prin necontestare în instanță a raportului ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea. Acest text a fost contestat de parlamentarii PNL, prin Tudor Chiuariu. Practic, solicitarea lui Chiuariu poate duce la posibilitatea ca un parlamentar incompatibil să nu-și piardă mandatul dacă nu contestă decizia ANI.

Ulterior, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea (PSD), a avut un schimb de replici cu Puiu Hașotti (PNL), Zgonea arătând că Parlamentul a fost călcat în picioare din cauza ambiguității, iar Hașotti replicând că scaunul Roberei Anastase lasă ceva molipsitor.

„De fiecare dată când facem un text care să fie pe o procedură normală, să ne permită și nouă să nu fim puși la colț: de ce ai pălărie, de ce nu ai pălărie, de ce ai țigare, de ce nu ai, venim la microfon și devenim un corp opac și de aceea presa și opinia publică ne calcă în picioare, iar Comisia Europeană ne face un raport. Primul raport în care Parlamentul nu este călcat în picioare este acest raport. (…) Ambiguitatea este cea care ne-a făcut pe noi să plătim. Nu este permis ca în MCV Parlamentul să aibă un ditamai articolul”, a spus Zgonea.

În replică, liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, a spus că „scaunul Robertei Anastase lasă ceva molipsitor”.

„Faptul că Parlamentul a fost călcat în picioare 7 ani nu este un argument să fie călcat în continuare. Faptul că CE și MCV spun altceva, nu înseamnă să fim muți și surzi și că România a devenit un pașalâc”, a replicat Hașotti.

După schimbul de replici, parlamentarii au luat o pauză de consultări.

Comisia de Statut a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, înregistrându-se un vot „împotrivă” și o abținere, raportul la cererea de reaxaminare a Statutului parlamentarilor, în care sunt însușite modificările solicitate de șeful statului, Traian Băsescu, potrivit președintelui comisiei.