Cioloș își pregătește revenirea în politică. Cele trei variante de pe lista fostului premier

Publicat: 18 02. 2017, 14:20

După o perioadă de tăcere, Dacian Cioloș revine în spațiul public și anunță că ia în calcul are trei variante de activism politic de aici înainte. Dintre ele, cea mai viabilă, a lăsat el de înțeles, ar fi înscrierea într-un partid. 

„Sunt mai multe variante: să stau în afara partidelor și să încerc să-mi aduc contribuția prin alte forme de organizare la ameliorarea modului de a face politică, de a-i încuraja pe cei care vor să intre în politică și de a-i ajuta să facă politică altfel așa cum așteaptă societatea sau de a intra într-un partid și a încerca prin exemplul propriu, că mai mult nu am ce să fac, să arătăm că se poate face politică și altfel. Și soluția de a face un alt partid, dar teama mea e că  lumea mea se plictisește repede de un partid și iar se întoarce la ideea că toți sunt la fel”, a declarat fostul premier la Europa Fm. 

Cioloș a comentat că, deși nu exclude. privește „cu teamă” intrarea într-un partid, însă asta durează „până la momentul în care începi să-ți asumi lucrurile”. 

„Privesc cu teamă faptul că aș intra într-un partid. Nu exclud. Eu îmi pun problema că atunci când mi-e teamă de ceva înseamnă că e provocare la care nu am găsit modalitatea să răspund și că trebuie să trec prin ea. Mi-a fost teamă să fiu și prim-ministru, mi-a fost teamă să fiu și ministru, dar faptul că mi-a fost teamă nu înseamnă că nu le-am făcut. Ți-e teamă până la momentul în care începi să-ți asumi lucrurile respective, pentru că teama te blochează să faci anumite lucruri, dar câteodată e bună că te ferește să faci anumite prostii. Dar de foarte multe ori în viață teama e o piedică de fapt să ne asumăm să trecem peste niște bariere”, a spus premierul. 

Fostul președinte al PNL, Alina Gorghiu, a declarat, pe 10 februarie, că nu s-a discutat în interiorul partidului despre înscrierea fostului premier Dacian Cioloș în PNL, dar se așteaptă ca „orice om care are ceva de spus în politică să facă pasul în interiorul PNL”.

„Înscrierea în PNL este o opțiune care îi aparține (n.red. lui Dacian Cioloș). Când eram șef al partidului, i-am făcut o astfel de invitație, însă dânsul a ezitat să facă pasul în politică pentru că promisese încă de la începutul mandatului că îl va finaliza în calitate de premier tehnocrat. Cât despre candidatura la șefia PNL sau orice altă funcție, există o condiție primordială: trebuie să fie membru al partidului ca să poată să candideze la vreo funcție. Însă, vă mărturisesc că aștept ca orice om care are ceva de spus în general, dar mai ales în politică, să facă pasul în interiorul PNL. Dacă va fi o opțiune pentru domnul Cioloș, vom vedea, depinde doar de domnia sa. Partidul este deschis la orice fel de personalitate care dorește să întărească partidul. Dar, în momentul acesta, nu s-a discutat în interiorul partidului despre acest subiect și despre o eventuală candidatură sau susținere a unei eventuale candidaturi a domnului Cioloș”, a afirmat Alina Gorghiu.