Comisia Europeană: În raportul MCV se va da importanță etapei următoare alegerilor de duminică

Publicat: 10 12. 2012, 16:19
Actualizat: 29 07. 2014, 21:49

Raportul MCV va acorda importanță etapei următoare alegerilor legislative de duminică, iar momentul publicării acestuia va fi decis de către Comisia Europeană în funcție de evoluțiile post-alegeri, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al organismului de la Bruxelles.

„Cum am spus în vară, Comisia Europeană va publica raportul analizând progresele făcute de la raportul din iulie. În acest raport va fi acordată importanță etapei următoare alegerilor de duminică. Acesta va fi unul dintre elementele care va determina data publicării raportului”, a declarat Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz, purtător de cuvânt al Comisiei, în briefingul de presă zilnic de la Bruxelles.

El a fost întrebat de jurnaliști dacă evoluțiile de după alegerile din România privind desemnarea primului-ministru al noului guvern vor fi reflectate în raportul MCV și dacă acestea vor influența momentul publicării evaluării de către Comisie, având în vedere posibilitatea prelungirii incertitudinii pe fondul neînțelegerilor dintre președintele Traian Băsescu și premierul actual, Victor Ponta, lider al USL.

De asemenea, oficialul Comisiei Europene a fost întrebat dacă mai este timp pentru publicarea raportului până la sfârșitul anului, având în vedere că ultima ședință a Colegiului Comisarilor, care aprobă textul final al documentului, va avea loc săptămâna viitoare, Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz insistând că data publicării raportului va fi stabilită și anunțată în funcție de evoluțiile din România.

Comisia Europeană a menționat, în raportul MCV din 18 iulie, că va publica următorul raport până la sfârșitul acestui an, iar oficialii Comisiei au insistat în ultima perioadă că acest termen rămâne valabil.

Președintele Traian Băsescu a afirmat recent că raportul MCV va fi publicat în ianuarie, același termen fiind menționat și de către ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, într-o declarație din 26 octombrie.