Consiliile Județene au fost excluse din circuitul banilor către primării. Cum s-au împărțit la Guvern 577 de milioane de euro

Publicat: 14 01. 2015, 17:27

Guvernul a scos astăzi președinții de Consilii Județene din joc în relația cu primărăriile, stabilind un buget minim acordat fiecărui tip de primărie din România în mod direct, prin Ministerul Finanțelor în locul deciziei luate până acum la județ.

„Toate localitățile au de azi la dispoziție sumele. Nicio comună nu va avea un buget mai mic de 1,5 milioane de lei, niciun oraș nu va primi sub 6 milioane, niciun municipiu mai puțin de 20 de milioane de lei, niciun municipiu reședință de județ sub 50 de milioane de lei și niciun Consiliu Județean sub 80 de milioane de lei”, a anunțat la finalul ședinței de Guvern ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov.

Alocările bugetare vor ține cont în proporție de 55% de numărul de locuitori, 15% de suprafață și 30% de lungimea drumurilor comunale și județene.

În opinia ministrului Finanțelor, trimiterea sumelor în teritoriu fără intermedierea județelor „înseamnă o descentralizare totală”. „Ingerința politică a fost redusă la maximum. Nu vor mai fi Consilii Județene sau consilieri județeni care vor stabili bugetul pentru fiecare comună. primarii și președinții de consilii județene nu vor mai avea, inclusiv cei din zonele sărace, niciun motiv pentru care în anul 2018 să nu avem în toate localitățile apă, canal și sistemul de educație în sensul reabilitării și modernizării școlilor”, s-a arătat optimist ministrul.

Suma defalcată din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale alocată prin hotărârea de Guvern este de 2.539.910.000 de lei, echivalentul a 577.000.000 de euro.

BANII ALOCAȚI DE MINISTERUL FINANȚELOR FIECĂREI PRIMĂRII