Cum a negociat Dragnea cu baronii USL noua hartă a României. „A fost un serial pe National Geographic: Oameni care au schimbat America. Așa și noi cu România”

Redactor:
Cristian Andrei
Cum a negociat Dragnea cu baronii USL noua hartă a României. „A fost un serial pe National Geographic: Oameni care au schimbat America. Așa și noi cu România”

Șefii din teritoriu și vicepremierul Dragnea au avut mai multe întâlniri în ultima lună pentru a stabili cum va arăta viitoarea hartă a României, dar și ce noi puteri vor reveni șefilor din fiecare județ și regiune. „Subiectul descentralizării a fost abordat foarte sistematic, minister cu minister, cu ce se ocupă fiecare minister, prerogativele, competențele care trebuie să rămână la nivel de minister și ce trebuie să vină în teritoriu”, a declarat pentru gândul președintele CJ Iași, Cristian Adomniței. 

„A fost un serial pe National Geographic „oamenii care au schimbat America”. Lumea civilizată s-a construit prin forța unor oameni, nu toată societatea a participat la modernizarea ei”, a spus pentru gândul Marian Petrache, șeful CJ Ilfov.

Președintele CJ Bacău, Dragoș Benea, le cere însă colegilor de la PNL și PC să se implice mai mult în procesul regionalizării și al descentralizării.

„Din punctul meu de vedere doar primul-ministru și ministrul dezvoltării se implică. Mai trebuie să fie și alți miniștri, deocamdată miniștrii sunt destul de echivoci. Cei de la PNL și PC ar putea ajuta mai mult acest proiect al descentralizării și regionalizării. Sunt mai mulți care nu vor ca acest proiect să reușească și în interiorul, dar și în exteriorul USL”, a afirmat pentru gândul Benea. El a constatat și „discreția” manifestată de Uniunea Națională a Consiliilor Județene, condusă de Marian Oprișan.

Subiectul descentralizării a fost discutat mai intens la întâlnirea de la Tulcea de la finele lunii mai, în timp ce subiectul regionalizării a fost pe agenda reuniunii de la Constanța, avută în urmă cu câteva zile.

„Procesul de regionalizare va fi terminat până la sfârșitul acestui an cu o singură condiție: să fie revizuită Constituția. Dacă nu se modifică, nu putem înființa regiunile pentru că nu există în Constituție. Dacă în octombrie Constituția se revizuiește, noi punem pe masa Guvernului și a Parlamentului pachetul de legi care este aproape finalizat ca și elaborare în proiect, după ce s-a adoptat înseamnă că s-au înființat regiunile și se organizează alegeri pentru structurile de conducere”, a declarat Liviu Dragnea la Constanța.

Numărul regiunilor crește de la 8 la 9

După întâlnirea de la Constanța, vicepremierul Liviu Dragnea a vorbit despre posibilitatea măririi numărului de regiuni de la 8 la 9 prin apariția Regiunii Dobrogea, care ar urma să încorporeze județele Constanța și Tulcea. În Regiunea Sud-Est ar urma să rămână județele, Vrancea, Galați și Brăila.

Pe lângă rațiunile economice, prin apariția regiunii Dobrogea se estompează și conflictul existent la nivelul regiunii Sud-Est între pesediștii Marian Oprișan – președintele CJ Vrancea și Nicușor Constantinescu – președintele CJ Constanța. Cei doi s-au certat la începutul acestui an, după ce și-au disputat șefia Uniunii Naționale a Consiliilor Județene și funcția de vicepreședinte regional al PSD.

Anterior, acestor întâlniri, numărul regiunilor avansat de Liviu Dragnea a fost fie de opt – numărul actual al regiunilor de dezvoltare sau șapte prin integrarea regiunii Ilfov – București în regiunea Sud.

Ideea măririi sau a micșorării numărului de regiuni nu este susținută de președintele CJ Ilfov, Marian Petrache.

„La UE suntem înregistrați cu opt regiuni, vor fi opt regiuni. Dacă București-Ilfov va intra în regiunea cu Argeș-Prahova-Teleorman-Călărași-Ilfov va fi o regiune mai mare decât Slovenia și ar avea PIB-ul mai mare de 40% din cât are România. Ce facem, mai facem o țară România, pentru că ar fi ca o țară? Nu cred că există formula perfectă, dar suntem obișnuiți cu împărțirea în opt regiuni, hai să începem așa. Are sens să o luăm de la zero iar?”, a spus pentru gândul Petrache.

Cum se vor alege șefii de regiune

Cele mai diverse puncte de vedere sunt în privința modului în care viitorii șefi de regiune, liderii PNL și PSD având viziuni diferite.

Vicepremierul Liviu Dragnea a avansat ideea organizării unor alegeri indirecte pentru conducerea regiunilor, Consiliul Regional și Președintele Regiunii urmând să fie aleși doar de consilierii județeni, primari și președinți de Consiliu Județean. Conducerea intermediară ar funcționa până în 2016 – data alegerilor locale, când și social-democrații doresc ca structurile de conducere ale regiunilor să fie alese prin vot direct.

Președintele CJ Caraș – Severin, Sorin Frunzăverde (PNL), a propus ca viitorul șef de regiune să fie ales din 2014 direct, prin vot uninominal. De asemenea, liderii din teritoriu ai PNL vor ca și la aceste alegeri să se aplice sistemul parității în interiorul USL, dar Crin Antonescu a recunoscut că nu s-a discutat despre paritate la acest scrutin și că nici nu este prevăzută în protocolul Uniunii.

„Noi avem paritate la candidaturi, la Guvern, lucrurile care au fost respectate. Aici, dacă vom avea candidați ai USL, evident că va fi o negociere în care toate elementele tipice unei negocieri vor fi introduse și vom avea acești candidați”, a răspuns Antonescu întrebat dacă se aplică principiul parității și în privința conducerilor regiunilor.

Social-democrații sunt sceptici în privința parității pentru regiuni.

„Nu știu dacă va fi paritate, dar va fi o negociere la centru, este puțin probabil PSD să nu-și adjudece minim 5 regiuni din 8 sau 9”, a spus pentru gândul președintele CJ Bacău, Dragoș Benea (PSD).

În replică, șeful CJ Cluj, Horea Uioreanu, le reamintește colegilor de alianță că protocolul USL își are finalitatea la sfârșitul lui 2016

„Dacă se respectă protocolul și în 2016 candidaturile la alegerilor locale vor fi tot pe USL. Cu atât mai mult candidaturile vor fi negociate în interiorul USL. Dacă pe regiunea în care se află municipiul Cluj-Napoca ai un candidat al PSD, eu nu candidez, dar dacă e din partea PNL, candidez”, a precizat Uioreanu.
Șeful CJ Ilfov, Marian Petrache, a declarat că „în mod teoretic, viitori șefi de regiune trebuie stabiliți în mod paritar în interiorul USL”. Acesta adaugă că în PSD a început să existe o altă poziție din cauza sondajelor de opinie.

„Sunt convins că există o anumită presiune, având în vedere sondajele de opinie existente care îi impinge spre o altă poziție. Ar trebui ca USL să se gândească la ce a promis”, a fost mesajul transmis de Petrache partenerilor de la PSD.

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, propune un sistem „prin rotație” pentru alegerea șefilor de regiune.

„În perioada de tranziție până în 2016, conducerea regiunii să fie asigurată de un Comitet director format din președinții acestor județe și primarii reședință de județ, iar conducerea să fie rotativă, din șase în șase luni, pe principiul UE. Președintele regiunii să fie ales de Comitet o dată la șase luni de zile prin rotație, iar din 2016 să fie un vot uninominal din două tururi de scrutin”, este poziția exprimată pentru gândul de Romeo Stavarache.

Ideea conducerii prin rotație a regiunilor a fost avansată și de primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, cel care conduce Comisia pentru regionalizare a PNL.

Descentralizare – Interne, Educație, Sănătate, Mediu

În cadrul întâlnirilor avute cu vicepremierul Dragnea, șefii de CJ-uri și primarii de municipii reședință de județ au discutat și subiectul descentralizării.

„Îmi este frică că așa cum am dus noi totul în derizoriu în 23 de ani o să ducem acest proces de descentralizare tot în derizoriu. Adică o să-l facem ca să bifăm că am făcut ceva și să nu aibă efectele care în mod normal ar trebui să apară. Nu sunt optimist, eu am spus nu suntem încă pregătiți. Descentralizare este un proces pe care trebuie să-l facem, dar este un proces dificil pentru că am vorbit prea puțin despre el”, a declarat pentru gândul Marian Petrache (PNL).

Potrivit liderilor din teritoriu prezenți la întâlnire, deși nu s-a luat nicio decizie definitivă, s-a analizat situația „minister cu minister” pentru a vedea ce atribuții vor fi descentralizate.

La reuniunile de la Tulcea și Constanța s-a vorbit chiar și despre descentralizarea Poliției Române.

„Pentru Ministerul de Interne au fost unele discuții, dar nu s-au concretizat. Eu nu sunt de acord cu descentralizare ISU sau a SMURD-ului. A fost agreată ideea descentralizării serviciului de circulație și de ordine publică, către nivel primărie, nu Consiliul Județean. Eu am spus că nu trebuie să descentralizăm poliția națională, așa cum arată ea astăzi, pentru că ne-am putea trezi cu situația care a fost la DETA. Polițistul șef ar trece printr-o campanie electorală, ar trebui să se pună bine cu lumea”, a declarat pentru gândul Cristian Adomniței.

„Da, s-a discutat despre descentralizare și în cazul Poliției Române”, a dezvăluit și președintele CJ Călărași, Răducu Filipescu.

Și social-democratul, Dragoș Benea, a declarat că descentralizarea competențelor autorităților centrale poate aduce partea „de ordine publică” în subordinea autorităților locale.

Ministerul Educației ar urma să rămână doar cu „zona curriculară”. Liderii din teritoriu au cerut ca Ministerul să nu mai aibă un cuvânt de spus în numirea inspectorilor școlari și a conducerii școlilor. Ei au pledat și pentru transferarea resursei financiare de la centru către teritoriu. „Orice transfer de competențe, atribuții, impune automat și transferal resurselor financiare”, au declarat la unison cei din teritoriu.

„La nivelul spitalelor s-a pus problema, ce facem, facem spitale regionale, facem spitale la nivelul județelor, municipiilor?”, a declarat pentru gândul Marian Petrache. „Spitalele regionale de urgență ar putea fi în subordinea consiliului regional, în timp ce spitalele județene de urgență vor fi în subordinea CJ-urilor”, a completat Cristian Adomniței.

Președintele CJ Iași a dezvăluit că la întâlnirea de la Tulcea „dorința” mai multor lideri din teritoriu a fost să apară casele regionale de sănătate. Practic, în loc de un CNAS, am avea câte un CNAS regional.

„Avem spitalele, dar Casa Națională este centralizată, trebuie să apară opt sau nouă case regionale de sănătate”, a precizat și Dragoș Benea, șeful CJ Bacău.

De asemenea, șefii din teritoriu au cerut ca în cadrul procesului de descentralizare să le revină competențe în serviciul de gospodărire a apelor, în domeniul silvic, Garda de Mediu și Agenția de Protecție a Mediului, Agenția Veterinară și ITM. În cadrul discuțiilor nu s-a ajuns la vreo concluzie în privința ISU și a SMURD, mai mulți lideri opinând că acestea trebuie să rămână într-o structură centralizată. De asemenea, nu s-a pus problema descentralizării la Ministerul Apărării sau cel de Externe.

Șpaga de la Ministere

Președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, a vorbit deschis și despre faptul că „funcționarii de la București” se opun descentralizării, deoarece s-au obișnuit să primeacă „șpagă, sinecuri”.

„Sunt foarte mulți oameni din București care se opun acestui proces. Mă refer de la miniștri la simpli funcționari din ministere care își pot pierde niște sinecure, nu locurile de muncă. Să nu credeți că un primar dacă venea de la Baia Mare la București să obțină aprobare pentru un drum venea doar așa …..”, a afirmat pentru gândul Benea. Întrebat dacă vorbește despre „șpagă”, Benea a răspuns: „păi despre asta e vorba”.

„Niște funcționari aveau pretenția să vină toți primarii, toți șefii de CJ-uri pe la ei. Funcționari, repet. Evident că își vor pune în mișcare tot ce pot pentru ca ghemul de putere de la București să nu se destrame. Sunt niște forțe interne care încearcă să blocheze procesul de descentralizare”, a completat social-democratul.

El i-a avertizat și pe cei de la PNL și PC că trebuie să pună mai serios umărul la reușita procesului de descentralizare și regionalizare.

„Din punctul meu de vedere doar primul-ministru și ministrul dezvoltării . Mai trebuiau să fie și alți miniștri, deocamdată miniștrii sunt destul de echivoci. Cei de la PNL și PC ar putea ajuta mai mult acest proiect al descentralizării și regionalizării. Sunt mai mulți care nu vor ca acest proiect să reușească și în interiorul dar și în exteriorul USL”, a declarat pentru gândul Dragoș Benea. 

Ce se întâmplă cu prefecții

Procesul de regionalizare ar implica și reducerea numărului de prefecți. Astfel, vor exista atâția prefecți câte regiuni vor fi înființate. Cum prefectul conduce în teritoriu instituțiile deconcentrate, șefii de Consilii Județene au propus ca aceaste atribuții să le revină. „În privința prefectului ori vom merge pe sistemul francez unde prefectul are un rol mai mare sau rămâne ca în Germania și Italia, unde este în principal șeful ISU, depinde ce rol vrem să îi dăm”, a declarat pentru gândul Marian Petrache.

El a criticat procesul de depolitizare a prefecților, precizând că acesta „s-a făcut în stilul nostru românesc”.

„Acum avem vreo 100 de înalți funcționari publici pentru că fiecare partid care a venit la guvernare și-a făcut prefecții lui și care 41 sunt prefecți și restul ard gazul”, a subliniat Petrache.

Liderii USL vor să reducă rolul prefecților în sensul că aceștia pot verifica legalitatea actelor administrației locale, dar nu mai pot bloca proiectelor acestora decât după ce obțin o decizie în instanță.

Desființare și reorganizarea comunelor

Președintele Traian Băsescu a declarat recent că procesul de regionalizare trebuia să înceapă de jos în sus, de la comune, pentru a se vedea câte mai sunt viabile administrativ și economic. Șeful CJ Cluj, Horea Uioreanu, a precizat pentru gândul că va ridica această problemă vicepremierului Liviu Dragnea, deoarece foarte multe comune nu se pot întreține.

„Putem vorbi și despre unificarea comunelor ținând cont de sărăcia din țară. Mi se pare normal, din 81 de entități din județ, sunt cel puțin zece care nu își pot plăti nici propria primărie, nu pot plăti indemnizația unui consilier. Ei trăiesc la mila Consiliilor Județene sau cu bani de la Guvern”, a spus Uioreanu.

 

×
Inchide