Prima pagină » Știri politice » Cum l-au prins procurorii pe Ciprian Ciucu. Indiciile au apărut într-un dosar care viza fapte ale unor funcționari din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc

Cum l-au prins procurorii pe Ciprian Ciucu. Indiciile au apărut într-un dosar care viza fapte ale unor funcționari din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc

Adina Anghelescu
Cum l-au prins procurorii pe Ciprian Ciucu. Indiciile au apărut într-un dosar care viza fapte ale unor funcționari din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a ieșit pe ușa DNA cu control judiciar și calitatea de suspect, după ce a fost pus sub acuzare pentru luare de mită. Doi afaceriști sunt acuzați de dare de mită, iar un al treilea, de complicitate la dare de mită.

Un cetățean bulgar împreună cu o altă persoană, implicate într-un dosar deschis înainte să fie anchetat și Ciucu, au primit, în cursul zilei de ieri, mandate de arestare preventivă de la instanța Tribunalului București.

Surse judiciare au explicat pentru Gândul că primul dosar privea fapte săvârșite de funcționari din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

Pe parcursul instrumentării acestui dosar, deschis în vara anului trecut, au apărut indicii cu privire la fapte asimilate celor de corupție care duceau către edilul Capitalei, drept pentru care DNA a luat decizia de a deschide un dosar distinct în care, azi, Ciucu a primit control judiciar după ce a aflat acuzația de luare de mită.

Contextul în care a bubuit acest dosar este unul extrem de complicat în condițiile în care există conflicte majore privind formarea Guvernului Adrian Veștea, mai ales că Ciprian Ciucu s-a situat de partea lui Ilie Bolojan, iar acesta din urmă încearcă din răsputeri să se opună creării acestei formule de Executiv.

Primul dosar din care s-a creat dosarul “Ciucu”. Bulgarul care a promis mita de 100.000 de euro

Comunicatul DNA devoalează următoarea situație de fapt:

“La data de 17 iunie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile formulată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție față de inculpații:

– R.D.M., persoană fizică (cetățean bulgar), fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită;
– N.C.O., persoană fizică, fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale), dare de mită și instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Din probatoriul administrat până în prezent (într-un dosar înregistrat în cursul lunii august 2025), procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În perioada 21.11.2025 – 17.03.2026, inculpata N.C.O. ar fi remis, prin trei acte materiale distincte, unui funcționar public din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, colaborator autorizat în cauză, suma totală de 1.500 euro și 2.000 lei, direct, în legătură cu urgentarea și, respectiv întârzierea îndeplinirii unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

Totodată, la data de 24.03.2026, inculpata N.C.O. ar fi remis unui funcționar public din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, prin intermediul colaboratorului autorizat în cauză, suma de 500 euro în legătură cu urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

De asemenea, în data de 03.04.2026, inculpata N.C.O. ar fi determinat pe un funcționar public din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, colaborator autorizat în cauză, să îi permită accesul la înscrisuri comunicate instituției publice, conținând informații nedestinate publicității, prin prezentarea și înmânarea acestora la aceeași dată.

În perioada 02.04.2026 – 06.04.2026, inculpata N.C.O. ar fi înlesnit acceptarea, la data de 07.04.2026, de către un funcționar public din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, colaborator autorizat în cauză, a promisiunii sumei totale de 100.000 euro făcută de inculpatul R.D.M., în numele și în interesul unui operator economic care își desfășoară activitatea în domeniul jocurilor de noroc, în scopul finalizării unor verificări inițiate de instituția mai-sus menționată într-o manieră care să nu permită, pe de o parte, dispunerea față de operatorul economic a vreuneia dintre sancțiunile complementare prevăzute de OUG nr. 77/2009, iar pe de altă parte, sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea de către reprezentanții operatorului economic și/sau alte persoane a unei fapte prevăzute de legea penală și a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în vederea demarării de investigații cu caracter financiar”.
Al doilea dosar. Suspiciunea că foloasele au fost primite de Ciucu prin intermediul unui afacerist pentru autorizarea de construire a unul imobil

Referitor la promisiunea, cu titlul de mită, a folosului reprezentând suma de 100.000 de euro, s-a mai reținut că, în zilele de 08.04.2026 și 17.04.2026, inculpatul R.D.M. ar fi remis suma de 45.000 de euro, respectiv 5.000 de euro, iar, în data de 16.06.2026, diferența de 50.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Pe parcursul efectuării instrucției penale în cauza anterior menționată, au rezultat indicii temeinice privind comiterea unor alte fapte de corupție, astfel că a fost constituit la nivelul aceleiași secții un dosar penal distinct (înregistrat la începutul lunii decembrie 2025).

În această din urmă cauză, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de următorii inculpați:

• M.N.K.A. și M.M. (oameni de afaceri), începând cu data de 17 iunie 2026, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită;
• S.I. (om de afaceri), începând cu data de 17 iunie 2026, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită;
• CIUCU CIPRIAN (la data faptelor primar al Sectorului 6 București), începând cu data de 18 iunie 2026, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în luna noiembrie 2025, în contextul demersurilor efectuate pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire privind un proiect imobiliar situat în municipiul București, inculpații M.N.K.A. și M.M. ar fi oferit foloase necuvenite reprezentate de servicii de publicitate și consultanță electorală, prestate în perioada noiembrie-decembrie 2025, destinate susținerii activității politice și electorale a inculpatului CIUCU CIPRIAN, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce reveneau acestuia în cadrul procedurilor administrative desfășurate la nivelul Primăriei Sectorului 6 București.

În același context, inculpatul S.I. ar fi facilitat acordarea respectivelor foloase, cunoscând scopul urmărit de participanți și contribuind la realizarea legăturii dintre persoanele care au oferit avantajele și funcționarul care urma să beneficieze de acestea, respectiv inculpatul CIUCU CIPRIAN.

Totodată, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul CIUCU CIPRIAN, în calitatea sa de primar al Sectorului 6 București, la acel moment, ar fi primit foloasele menționate anterior în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în procedurile administrative referitoare la respectivul proiect imobiliar.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să informeze cu privire la schimbarea locuinței și să nu depășească limitele teritoriale stabilite prin ordonanțele procurorului, fără acordul prealabil al organului judiciar competent.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive”, se arată în comunicatul DNA.

Menționăm că, la a doua tranșă care ar fi fost dată de afaceriști unui alt om de afaceri pentru a intra pe filiera prin care trebuia ca banii să ajungă în folosul lui Ciucu, DNA a realizat un flagrant, de aceea există persoane arestate în cauza care a stat la baza celui de-al doilea dosar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Grindeanu îl dinamitează pe premierul desemnat: Acest lucru nu poate fi iertat
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Prima sentință în cazul crimei din Cenei. Câți ani de închisoare a primit ucigașul lui Mario Berinde
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Generalul Bălăceanu spulberă o mare iluzie: „Războiul hibrid nu permite invocarea Articolului 5”. Soluția la îndemână
Mediafax
Putin dă lovitură multinaționalelor. Mari lanțuri europene trec sub controlul unei companii rusești
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Cancan.ro
Amanta l-ar fi SOMAT pe general să divorțeze. În fundal, familia lui Alice rula contracte grase cu Armata
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Evoluția ar putea să nu fie atât de aleatorie pe cât se credea, dezvăluie un nou studiu
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!