Cum traduc USL și Traian Băsescu sintagma „calea de urmat după referendum”

Publicat: 25 07. 2012, 17:09
Actualizat: 25 07. 2012, 21:53

Sintagma „Parlamentul va decide calea de urmat după referendum”, cuprinsă în hotârârea privind referendumul, a născut păreri contradictorii în interiorul USL. Dacă liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, vede în aceasta o „portiță care dă frisoane PDL”, juriștii social-democrați afirmă că nu poate „întâmpla nimic spectaculos”.

Potrivit articolului 3 din hotărârea Parlamentului privind referendumul „în situația în care Curtea Constituțională va stabili că nu au fost îndeplinite condițiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia și va decide asupra procedurii de urmat”. PDL a sesizat Curtea, care a considerat că hotărârea este constituțională.

„Nu știu ce va întâmpla dacă vor fi opt milioane de voturi pentru demitere și niciun vot de la ei. Poate ni se dă nouă posibilitatea să spunem că referendumul este valid, având în vedere că Traian Băsescu nu are niciun vot”, a spus Sârbu.

Premierul Victor Ponta a declarat, pentru gândul, că „este suficient” dacă vor fi 5,2 milioane de voturi pentru demiterea președintelui Băsescu.

Juriștii PSD contrazic speculațiile, afirmând că nu se poate întâmpla nimic dacă judecătorii Curții Constituționale vor spune că referendumul nu este valid.

„Nu se poate întâmpla nimic spectaculos sau imprevizibil. Dacă referendumul nu a întrunit numărul de voturi și Curtea va invalida referendumul, Parlamentul va lua act. Nu este nimic ascuns sau neprevăzut în această hotărâre. Dacă vin 9 milioane de persoane și nu vin 9,1 referendumul nu este valid. Nu se întrunește numărul de voturi, punct, este încheiată o procedură, se întrunește numărul de voturi, asta este se organizează alegeri pentru președinte”, a declarat pentru gândul vicepreședintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, social-democratul Florin Iordache.

Concluzia acestuia este simplă: „Sunt 9,1 milioane este demis Traian Băsescu, nu sunt 9,1 nu este demis. Punct”. În privința declarației făcute de președintele PSD referitoare la cele 5,2 milioane de voturi, Iordache o apreciază drept una politică.
„Înseamnă că președintele suspendat Traian Băsescu nu mai are legitimitate, deoarece a primit același număr de voturi ca în 2009. Pe lege nu avem ce face, pentru că ne-am asumat-o în forma cu prag de prezență”, a conchis Iordache.

Senatorul PSD Dan Șova susține că procedura de suspendare și demitere a președintelui se închide odată cu decizia Curții Constituționale, iar Parlamentul nu poate decât să ia act de acest lucru. „Dacă Curtea Constituțională validează referendumul și votul este majoritar împotrivă, Băsescu pleacă. Dacă nu îl validează, Băsescu se întoarce la Cotroceni. E o procedură prevăzută de Constituție care se închide odată cu decizia Curții Constituționale. Parlamentul nu poate decide peste Constituție. Nu are ce face”, a declarat senatorul PSD, pentru gândul.   

Dan Șova a precizat că o prevedere identică a existat și, în 2007, în hotărârea privind desfășurarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu.

Ce spune președintele suspendat

„În hotărârea Parlamentului de organizare a referendumului se spune că dacă nu se validează de Curtea Constituțională, Parlamentul va stabili calea de urmat. Această hotărâre ascunde riscul nevalidării referendumului, dar această hotărâre a mutat de la Curtea Constituțională calea de urmat. Ei ar gândi să facă un nou referendum până iese. La ei mă pot aștepta la orice, să mă cheme în fața Parlamentului să spună: te-am demis”, a declarat președintele Traian Băsescu la B1TV.

Președintele suspendat a recunoscut că le-a cerut celor de la PDL să atace hotărârea la Curtea Constituțională. El a dezvăluit că atunci când a văzut hotărârea le-a spus apropiaților „avem o problemă”.