Decizie BPR: Moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR nu se supune încă la vot, dar inițiativa PSD va intra în plen marțea viitoare

Publicat: 28 09. 2021, 17:25
Actualizat: 28 09. 2021, 18:10
Sursa foto: Shutterstock

Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului au decis, marți după-amiaza, că moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR, în 3 septembrie, nu se supune la vot încă, înainte ca decizia CCR să fie motivată și publicată în Monitorul Oficial. Pe de altă, aceștia au decis ca moțiunea de cenzură a PSD, depusă marți, să fie dezbătută și votată chiar săptămâna viitoare.

Birourile Permanente Reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis, cu doar 9 voturi „pentru” și 16 abțineri, că moțiunea de cenzură inițiată de USR PLUS și AUR nu va fi dezbătută și citită până la publicarea motivării Curții Constituționale a deciziei privind existența conflictul dintre Guvern și Parlament.

În decizia anunțată, CCR spune că există un confict – generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfășurare a procedurii de control parlamentar inițiate prin moțiunea de cenzură, dar că Parlamentul urmează să dezbată moțiunea de cenzură depusă și să își exprime poziția prin vot asupra acesteia cu respectarea exigențelor constituționale și regulamentare și aplicarea principiului loialității constituționale. Florin Cîțu consideră că CCR i-a dat dreptate și a decis în sensul celor sesizate de el  cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională în cazul moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR împotriva cabinetului său.

Potrivit comunicatului CCR de marți, „argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, fără a fi anunțată data.

În schimb, membrii BPR au stabilit că moțiunea de cenzură a PSD, depusă marți, intră în procedură parlamentară. Astfel, aceasta va fi citiă joi de la ora 14:00 va fi citită, iar pe 5 octombrie va fi dezbătută și votată.

„Iată că lucrurile încep să se clarifice și de marți vom ști un lucru sigur: faptul că acest Guvern pleacă acasă”, a spus prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, după votul din BPR. El este vicepreședinte al Biroului Permanent al Camerei Deputaților.

„Noi putem să asigurăm un singur lucru: faptul că 157 de parlementari – denatori și deputați- PSD vor vota această moțiune de cenzură. Dacă și ceilalți se vor ține de cuvânt, atunci avem această siguranță de de marți acest guvern iresponsabil pleacă acasă”, a spus Sorin Grindeanu.

Potrivit prim-vicepreședintelui PSD a spus că are un semn de întrebare privind voturile parlementarilor USR. „Am luat decizia de a nu susține un guvern minoritar. Decizia pe care am luat-o și am accentuat-o inclusiv azi în Comitetul Politic Național este că noi trebuie să mergem către anticipate”, a precizat Sorin Grindeanu.

Reacția USR PLUS: „O încălcare a Constituției”

Anca Dragu, președinta Senatului, membru al BPR, susține că decizia BPR conform căreia moțiunea USR PLUS nu se supune la vot este o încălcare a Constituției.

„Este o încălcare a Constituției, în primul rând și cred că mesajul a fost foarte clar astăzi în comunitatul Curții Constituționale și anume că procedura privind moțiunea de cenzură trebuie să continue că se încalcă altfel art 113 din Constituție, este foarte clar scris în comunicat”, a spus Anca Dragu, citată de Mediafax. Anca Dragu a spus că reprezentanții „PSD și-au susținut moțiunea depusă de ei și ca atare nu au vrut să voteze pentru moțiunea depusă de noi”.

Întrebată dacă parlamentarii US PLUS vor vota moțiunea PSD, ea a spus: „Noi am declarat și am luat decizia în Biroul Național al USR PLUS că vom vota prima moțiune care vine la plen, la dezbatere și la vot, pentru că nu mai putem continua cu premierul Cîțu”.

Deputatul USR PLUS Cristina Prună, membru al BPR, consideră că decizia privitoare la prima moțiune este „un nou abuz PSD – PNL:Votul în plen pe moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS tocmai a fost respins de către Birourile parlamentare reunite. Au călcat în picioare și decizia de azi a CCR”.

Pe de altă parte ea a admis că a susținut propunerea ca moțiunea PSD să fie citită joi și votată marțea viitoare. „Guvernul Cîțu va pleca”, a scris Cristina Prună, pe contul de Facebook.

Anterior, copreședintele AUR George Simion a anuțat că parlamentarii formațiunii vor vota moțiunea de cenzură a PSD.

Și purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a anunțat că parlamentarii formațiunii vor vota moțiunea care ajunge în plen.

Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”,  semnată de 122 de parlamentari – USR PLUS și AUR, a fost depusă vineri, 3 septembrie, la Senat şi Camera Deputaţilor.

Pentru a trece în Parlament, o moțiune de cenzură trebuie să primească 234 de voturi. Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, spunea, înaintea publicării textului moțiunii, la începutul lunii, că ar avea 204 din cele 234 de semnături necesare pentru ca moțiunea să treacă, subliniind că PSD o va depune când va avea toate voturile.