Deputatul Nicolae Păun : E o făcătură politică. Eu, țiganul din Ferentari trebuie să stau în arest

Publicat: 27 02. 2016, 17:30

„Eu nu am luat un leu de la Partida Romilor. Merg să fac pedeapsa pentru că trebuie să plătesc pentru alte persoane. E o făcătură politică.”, a declarat Nicolae Păun, ajuns la arestul Poliței Capitalei pentru a se preda după ce judecătorii au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele său.

Acesta a făcut referire și la parlamentarul Mădălin Voicu, cercetat în același dosar, pentru care deputații au respins cererile DNA de reținere și arestare.

„Mădălin Voicu trebuie să stea acasă, că a sărit opinia publică. Eu, țiganul din Ferentari, trebuie să stau în arest. Eu trebuie să le trag pe toate.Mădălin Voicu nu e arestat pentru că e iubit de populație, e apreciat în Parlament. Eu de aceea nu m-am prezentat în Parlament, pentru că am vrut să voteze cum au crezut de cuviință. Au dovedit că sunt părtinitori. Eu recunosc interceptările. Când îi înjuram pe procurori vorbeam cu Mădălin Voicu”, a spus deputatul Păun.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului Nicolae Păun, care este acuzat de spălare de bani, deturnare de fonduri, evaziune fiscală și alte infracțiuni de corupție.