Două organizații PSD cer excluderea lui Mihai Chirica din partid

Publicat: 15 02. 2017, 18:05
Actualizat: 26 03. 2019, 08:30

„Am adoptat o rezoluție prin care am solicitat întrunirea Comitetului Executiv Național și declanșarea procedurilor de excludere din partid a domnului Mihai Chirica, primarul de la Iași, vicepreședinte PSD. Acesta poate fi exclus doar de Comitetul Executiv Național. Au fost colegi din sală care au solicitat și excluderea domnului Cătălin Ivan, europarlamentar, din aceleași motive. Dacă vor să critice partidul o pot face în interiorul partidului, nu să critice în afara partidului și să încerce să obțină astfel un capital electoral propriu”, a declarat senatorul Claudiu Manda, președinte al PSD Dolj.

Social-democrații au adoptat și rezoluții de susținere în continuare a Guvernului Grindeanu și a lui Liviu Dragnea ca șef al partidului.

Și PSD Olt a adoptat, miercuri, în Comitetul Executiv Județean, trei rezoluții, între care una privind excluderea din PSD a lui Mihai Chirica, iar PSD Constanța s-a delimitat de declarațiile făcute primarul din Iași.

Președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat, într-o conferință de presă, că membrii Comitetului Executiv Județean au solicitat o reacție a partidului față de ultimele evenimente de la nivel național – protestele antiguvernamentale și anti-PSD.

„Comitetul Executiv Județean al PSD Olt a adoptat, astăzi (miercuri – n.r.), o serie de rezoluții, în urma discuțiilor avute cu toți membrii comitetului. Cu toții spun că oamenii noștri din teritoriu – militanții, votanții noștri – își doresc să avem reacție la ceea ce se întâmplă. În ultima perioadă, trebuie să recunoaștem, că atât comunicarea, cât și reacțiile față de ceea ce se întâmplă în țară au fost foarte puține, iar câteodată au lipsit. Am adoptat trei rezoluții, care înseamnă propunerile noastre de reacție la nivel național”, a declarat Oprescu.

Social-democrații olteni spun că susțin în continuare Guvernul Grindeanu și conducerea PSD, propunând organizarea unui miting în acest sens. De asemenea, PSD Olt a propus excluderea din partid a vicepreședintelui Mihai Chirica, primarul Iașiului.

„Prima rezoluție se referă la susținerea Guvernului Grindeanu, dar și a conducerii partidului, în speță a domnului președinte Liviu Dragnea. A doua rezoluție se referă la propunerea noastră pentru un mare miting al social-democrației, care să se facă la București. După ce se liniștesc lucrurile de ajuns, trebuie să arătăm și noi că Guvernul Grindeanu are susținere și România, așa cum a fost preluată de televiziunile din străinătate, nu este reprezentată doar de cei 100.000 care au fost în piață și au cerut demisia Guvernului Grindeanu. A treia rezoluție se referă la Mihai Chirica, vicepreședintele partidului. Pentru atitudinea pe care a avut-o, PSD Olt cere excluderea acestuia din Partidul Social-Democrat”, a spus Marius Oprescu.

Liderul social-democrat a criticat și atitudinea primarului din Iași, despre care spune că a uitat de unde a plecat.

„Atitudinea acestuia a fost una incorectă. Dacă ai nemulțumiri le declari în cadrul partidului. Nu este în regulă ca, la ședințele partidului, să nu ridici capul din telefon, iar când ieși să-ți critici partidul. Să nu uite domnul Chirica faptul că, acum trei ani, îi căra geanta lui Nichita, pe urmă «împingându-l» pe acesta – el a făcut un denunț. (…) Eu cred că atitudinea lui, cum s-a îmbrăcat precum Coana Chirița în straie de sărbătoare și a început să facă turul televiziunilor, este una incorectă. Am văzut că, mai nou, își dă cu părerea despre orice. E bun în toate, se pricepe și la sport și la modă și la cultură. Poate ne spune domnul Chirică numerele câștigătoare de la Loto, din weekend-ul următor, să jucăm și noi, poate câștigă toți românii pe metoda Mihai Chirică”, a afirmat Oprescu.

Și PSD Constanța s-a delimitat de declarațiile făcute Mihai Chirica, votând în unanimitate eliberare acestuia din funcția de vicepreședinte național al partidului.

Potrivit unui comunicat al PSD Constanța, Comitetul Executiv Județean, reunit în ședință lărgită, a adoptat, miercuri, trei rezoluții cu privire la susținerea Guvernului Grindeanu, sprijinul acordat președintelui PSD, Liviu Dragnea, și declarațiile publice ale președintelui organizației județene a PSD Iași, Mihai Chirica.

„PSD Constanța transmite în unanimitate un mesaj de susținere pentru Guvernul condus de Sorin Grindeanu și pentru implementarea programului de guvernare cu care Partidului Social Democrat a câștigat încrederea românilor și votul acestora la alegerile din 11 decembrie 2016”, se arată în comunicat.

Totodată, conducerea organizației PSD din Constanța își arată susținerea „necondiționată” față de președintele partidului, Liviu Dragnea, și se dezice de declarațiile date în ultima săptămână de Mihai Chirica.

Marți, liderul PSD, Liviu Dragnea, declara că el nu vrea să pună problema excluderii din partid a vicepreședintelui Mihai Chirica în cadrul ședinței Comitetului Executiv Național, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. Asta în contextul în care aproximativ 30 de primari PSD din județul Iași au semnat, în aceeași zi, o scrisoare deschisă prin care se dezic edilul de la Iași și spun că susțin Guvernul Grindeanu și conducerea centrală a partidului.