Dragnea: Publicarea numelor celor care au „vizitat” arhiva SIPA nu e suficientă. Informațiile relevante din acele documente să fie făcute publice

Publicat: 22 05. 2017, 13:06

„Am văzut și declarația domnului ministru de Justiție, sper să se ajungă și la fapte. Nu cred că ceea ce este acolo trebuie să rămână în continuare secret. E vorba și despre niște rapoarte care cred că pot fi desecretizate și niște procese verbale privind intrările și ieșirile. Ar trebui să vedem cine a avut acces și de câte ori în arhiva SIPA de-a lungul anilor”, a declarat Liviu Dragnea, luni, la Parlament.

În viziunea sa, ideea enunțată de șefa UNJR, Dana Gîrbovan, potrivit căreia în cazul arhivei SIPA s-ar putea proceda „asemănător după modelul CNSAS-ului” e o „idee bună”.

„Dar, dacă sunt unele informații care poate nu ar trebui să fie făcute publice, care țin de viața privată, informații care ar putea să ne ajute să înțelegem dacă în anii trecuți, poate acum nu mai e cazul, dar cine știe, informațiile de acolo au influențat anumite decizii ale unor instanțe, trebuie să ajungem la aceste informații”, a mai spus liderul PSD.

„Așteptăm să vedem ce propune (n.r – ministrul Justiției), am văzut că și premierul s-a exprimat în sensul ăsta”, a punctat Dragnea.

În plus, Dragnea a precizat că vede „cu un ochi foarte bun” decizia ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind publicarea numelor celor care „au vizitat” arhiva seviciului secret al Justiției și numărul vizitelor pe care acestea le-au efectuat, însă a subliniat că „nu e suficient”.

„Trebuie să se uite cu atenție și să gândească procedura prin care informațiile relevante din acele documente să fie făcute publice. Oamenii vor să știe dacă deciziile instanțelor au fost influențate într-o anumită perioadă, sau mai sunt influențate și astăzi, de alte lucruri decât probleme din dosar”, a adăugat Dragnea.

Declarațiile liderului PSD vin în contextul în care, înainte de desecretizarea dosarelor SIPA, ministrul Justiției, Tudorel Toader a anunțat că va publica numele celor care „au vizitat” arhiva seviciului secret al Justiției și numărul vizitelor pe care acestea le-au efectuat.

La scurt timp după decizia transmisă de Toader, șefa UNJR, Dana Gîrbovan, a reacționat pe Facebook declarându-se mulțumită de această intenție și solicitându-i, în același timp, ca alături de identitate să fie făcută publică și data la care au avut acces la documente.