După ce a mers în control la multinaționale, un funcționar ANAF a decis că are un „salariu de rușine”. Ce replică îi dă ministrul muncii

Publicat: 19 05. 2017, 09:29

„Sunt inspector care fac controale la multinaționale. Am un salariu de îmi este rușine acuma să vi-l spun. Este un salariu de 4.000 de lei și mă duc la cele mai mari firme în control. (…) După 20 de ani în ANAF am 4.000 de lei”, a spus Mariana Manea, funcționar ANAF, reprezentant Sed Lex, la dezbaterile din Comisia de Muncă din Senat.

Ea a susținut că proiectul Legii salarizării face o discriminare între organele specializate ale statului, ANAF având 22.000 de angajați, iar la o parte dintre aceștia le scade salariul.

„La inspectorul vamal îi scade salariul cu 1.500 de lei”, a susținut Manea.

Ea a arătat că un funcționar public din ANAF nu are voie să desfășoare niciun fel de activitate.

„Când m-am uitat la sporurile altor colegi, mi-a venit rău. Noi nu avem niciun spor, nimeni din ANAF. Este rușine. Nu vom colecta pentru că și eu și colegii mei ne vom reorienta în alte structuri unde salariile acum au crescut cu 200%. Și atunci colectarea statului cine o va face?”, a spus Manea.

Un alt funcționar ANAF prezent la dezbateri, Radu Adrian, reprezentant Sed Lex, a arătat că salariații ANAF nu beneficiază de sporuri.

„Trebuie să vă gândiți cu cine colectați banii pentru a satisface această Lege a salarizării, pentru a plăti salariile și sporurile pe care am auzit azi, din păcate, sporuri de 100%, sporuri peste sporuri care în cadrul ANAF nu există”, a spus Radu Adrian.

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a replicat, arătând că a avut salariul de 4000 de lei ca primar al Craiovei, al cincilea oraș din România.

„Un singur răspuns foarte scurt aș vrea să îi dau doamnei de la ANAF căreia i-a fost rușine cu salariul de 4000 de lei. Să știți că eu atât aveam ca primar și conduceam al cincilea oraș din România. Iar angajații mei aveau în jur de 2.000 de lei, cei care făceau aceeași muncă de colectare a taxelor. Și de fiecare dată când era perioada de colectare a taxelor, între ianuarie și martie, rămâneam fără angajați la ghișeu, pentru că se dădeau drumul la angajări în ANAF și plecau toți la ANAF. Normal, pentru că erau salarii mai bune”, a răspuns ministrul Muncii.

Reprezentanții ministerului Muncii au subliniat că proiectul Legii salarizării a conținut o „eroare materială”, care a fost „remediată” în cadrul dezbaterilor din Comisia de Muncă, prin faptul că s-a introdus grila de salarizare a ANAF în categoria funcționarilor din Administrația centrală.