După declarațiile premierului privind autonomia, Tokes are o cerere expresă pentru UDMR

Publicat: 12 01. 2018, 14:18

Tokes Laszlo consideră că doar „iminenta” demisie a lui Tudose ar mai ameliora cumva situația după declarațiile făcute de premier în legătură cu steagul secuiesc, adăugând că „nici dacă și-ar cere scuze și nici dacă ar retracta cele spuse, nu e suficient”, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de președintele CNMT.

„Partidele maghiare din România și-au formulat sub auspiciul oportunității punctul de vedere comun privind chestiunea autonomiei maghiare din Ardeal. După acest moment a venit ca un duș rece nechibzuita declarația dezaprobatoare a primului ministru român Mihai Tudose, în care, de la autonomie, a ajuns direct la spânzurarea acelor maghiari/secui care se fac răspunzători de arborarea drapelului secuiesc. (…) Nici scuzele de rigoare, nici retractarea celor spuse nu l-ar scuti pe primul ministru, doar imediata lui demisie ar mai ameliora cumva situația. Salutând declarația de protest al UDMR, îi solicit președintelui Hunor Kelemen ca în cazul întârzierii demisiei lui Mihai Tudose să suspende în 24 ore colaborarea parlamentară cu partidele de guvernământ”, se arată în documentul citat.

Tokes a subliniat că reprezentanții partidelor maghiare și europarlamentarii trebuie să protesteze pe lângă forurile europene împotriva celor întâmplate „și trebuie să ia apărarea comunității maghiare din Transilvania, a poporului maghiar din Ținutului Secuiesc, amenințat letal”.

„La a 450-a aniversare a Edictului de la Turda, decret emis în 1568 de către Dieta Transilvaniei prin care a fost proclamată libertatea conștiinței și a toleranței religioase pentru toți cetățenii Transilvaniei, protestăm cu indignare împotriva acestei atitudini maghiarofobe brutale a șefului Guvernului român, poziție care se asemuie în felul ei doar cu antisemitismul. Este intolerabil ca unul dintre liderii unui stat european să fluture simbolul național al secuilor ca pe o > (însângerată), ațâțând societatea românească majoritară împotriva maghiarimii prin criminalizarea aspirațiilor lor de autodeterminare, juste și legale”, a mai spus președintele CNMT.

Premierul Mihai Tudose a declarat, la Realitatea TV, că, „dacă steagul secuiesc va flutura pe instituțiile de acolo, toți vor flutura lângă steag”

„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga bățul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, și anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignorați, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că,dacă steagul secuiesc va flutura pe instituțiile de acolo, toți vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, a declarat Mihai Tudose la Realitatea.