Emil Boc se mulțumește cu statutul de membru PDL: Nu mai candidez la nicio funcție în partid

Publicat: 15 06. 2012, 13:16
Actualizat: 07 03. 2013, 00:30

Președintele demisionar al PDL Emil Boc a anunțat, vineri, că nu va mai candida la nicio funcție în partid și că va rămâne simplu membru PDL, urmând să se ocupe „ca la carte” de Primăria Cluj-Napoca.

„Voi rămâne un simplu membru al PDL, mă voi ocupa ca la carte de Primăria municipiului Cluj-Napoca și, evident, voi sprijini partidul cu tot ce ține de expertiza mea profesională de fost prim-ministru”, a spus Boc.

Președintele PDL, Emil Boc, și toți membrii Biroului Permanent Național al partidului și-au depus demisiile, joi, urmând ca duminică să aibă loc o nouă ședință a Colegiului Director, în care să se stabilească detaliile organizării Convenției Naționale extraordinare.

Boc a spus că nu va candida pentru un nou mandat în fruntea PDL, ci se va ocupa de Primăria Cluj.

Vasile Blaga a fost întrebat, joi seară, la Realitatea TV, dacă nu exclude candidatura la șefia PDL, el răspunzând: „Nici pe departe”.