Eugen Tomac, mesaj pentru români la cumpăna dintre ani: ”Avem idealuri în care credem și pe care merită să le slujim cu demnitate și patriotism”

Publicat: 31 12. 2020, 10:41
Eugen Tomac, mesaj pentru români la cumpăna dintre ani: ”Avem idealuri în care credem și pe care merită să le slujim cu demnitate și patriotism”

Eugen Tomac, fost președinte PMP, transmite tuturor românilor un mesaj la cumpăna dintre ani, considerând că anul care se încheie a fost unul dominat, din păcate,  de nesiguranță și neliniște.

”Un an cu multe necunoscute”, scrie Eugen Tomac pe pagina sa de socializare, însă unul care trebuie să îndemne la reflecție și la concluzia că ”viața este plină de încercări și obstacole”, însă solidaritatea a fost și este esențială.

”Anul ce se încheie a fost unul cumplit, oricât am încerca să vedem doar partea care ne convine din el. Nesiguranța și neliniștea ne-au dominat și tot ce va rămâne în memoria noastră va fi un an cu multe necunoscute.

De aceea, cred că trebuie să reținem esențialul din acest an și anume că viața este plină de încercări și obstacole, dar că pe toate le putem depăși dacă avem alături o familie, prieteni sinceri, oameni cu spirit de solidaritate și bună-credință. Îmi doresc ca noul an să ne găsească pe toți sănătoși, mai încrezători în propriile șanse și pregătiți de noi provocări”, notează Eugen Tomac în mediul online.

Eugen Tomac: ”Anul 2021 este anul renașterii, anul acțiunii, anul marilor transformări”

România a traversat și traversează, în continuare, o perioadă dificilă din cauza pandemiei de coronavirus, însă totul depinde ”de fiecare dintre noi”, mai scrie Eugen Tomac.

Noul an, așteptat cu nerăbdare, poate fi un an al ”renașterii, anul acțiunii, anul marilor transformări”, mai scrie fostul președinte PMP, precizând, totodată, că va rămâne implicat și ”dedicat proiectelor comune”.

”România are nevoie de fiecare dintre noi, trebuie doar să fim mai convinși că în noi stă puterea de a schimba tot ceea ce nu merge bine”, continuă Eugen Tomac.

”Anul 2020 pleacă și odată cu el pleacă și ceea ce ne-a marcat profund existența. Este minunat că vine un an nou, un an pe care îl așteptăm cu nerăbdare. Anul 2021 este anul renașterii, anul acțiunii, anul marilor transformări”

Eugen Tomac

”Doresc să vă asigur pe toți că voi rămâne la fel de implicat și dedicat proiectelor noastre comune, pentru că avem idealuri în care credem și pe care merită să le slujim cu demnitate și patriotism. La mulți ani, dragi prieteni!”, încheie Eugen Tomac pe pagina sa de socializare.