Explicația lui Zgonea: de ce s-a ținut de mână cu vicepremierul chinez Zhang Gaoli

Publicat: 26 09. 2014, 18:37

După ce internauții au făcut glume pe seama orientării sexuale a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, ca urmare a fotografiei în care apare ținându-se de mână cu vicepremierul chinez, Zhang Gaoli, liderul PSD a ținut să precizeze că gestul său a fost unul geopolitic, având o altă conotație în cultura lui Gaoli.

„Dragi prieteni, am observat reacții virulente la una dintre fotografiile cu vicepremierul chinez. Poate ar trebui să fim mai atenți la ce presupune cultura altor state și să renunțăm la a mai privi lumea prin lentila îngustă a ceea ce ne este familiar. Înaintea unor comentarii și articole care vor să vândă senzaționalul, aș fi apreciat o minimă documentare și ceva mai multă deschidere față de un gest specific altor culturi”, a precizat Zgonea, într-o nouă postare pe Facebook, adăugând două fotografii cu Barack Obama și George Bush, în ipostaze asemănătoare.

Valeriu Zgonea, a avut, joi,  o întrevedere cu vicepremierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Zhang Gaoli. În imaginile pe care însuși Zgonea le-a dat publicității, cei doi apar ținându-se de mână, fotografie care, de altfel, a stârnit și o serie de comentarii acide.

„Am văzut că a stârnit comentarii aprinse fotografia alăturată, dar e un gest specific țărilor asiatice, dragi prieteni”, a precizat Zgonea, în primă fază, pe pagina sa de Facebook.