Florea: „Băsescu, exact cum era și Corneliu Coposu”

Publicat: 24 01. 2013, 17:33
Actualizat: 28 07. 2014, 17:31

Prim-vicepreședintele PDL Dorin Florea susține că poate spune „fără rezerve” că Traian Băsescu „a așezat interesele naționale mai presus de interesele de partid”, la fel ca liderul țărănist Corneliu Coposu, însă „e opțiunea dânsului” dacă se va întoarce în PDL, transmite corespondentul Mediafax.

Dorin Florea a declarat, joi, că împărtășește opinia exprimată de președintele Traian Băsescu potrivit căreia tinerii trebuie promovați în partid.

Florea a subliniat că există o preocupare pentru „o coexistență și o simbioză” în PDL, că partidul „și-a aruncat pepiniera” în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu și că „este loc pentru toată lumea”, fiind „cea mai mare greșeală ca partidul și conducerea partidului să marginalizeze pe cineva”.

„Cred într-o coexistență, la ora actuală, fiind partidul aflat în dificultate, trebuie să existe și preocuparea pentru a încuraja acești tineri. Dar acești tineri trebuie învățați că într-un partid trebuie să existe un respect și un spirit de echipă. Deci nu aleargă fiecare pe culoarul lui. Trebuie să-i încurajăm, cum facem și noi la Târgu Mureș”, a spus Florea.

Prim-vicepreședintele PDL a spus că, în ceea ce privește ideea reîntoarcerii președintelui Traian Băsescu în partid, „e opțiunea dânsului”, apreciind că șeful statului ar putea să fie mentor pentru oamenii politici, având o „experiență uriașă, carismă și o atitudine nativă spre un mare politician”.

În acest context, Florea a susținut că poate spune „fără rezerve” că Traian Băsescu „a așezat interesele naționale mai presus de interesele de partid”, la fel ca liderul țărănist Corneliu Coposu.

„Ceea ce a spus, că se va ocupa de formarea tinerilor sau de o școală de politică, mi se pare o chestie care îl onorează și mai ales este onorant pentru întreaga societate politică, care vrea să facă politică. Pentru că, la președintele Băsescu – ceea ce vă pot spune cu toată deschiderea și fără niciun fel de rezervă – am observat că, exact cum era și Corneliu Coposu, într-adevăr a știut să fie un om politic care a așezat interesele naționale mai presus de interesele de partid. Asta trebuie să înțeleagă astăzi orice politician din România. Cum a spus și doamna Udrea, și-a arătat reale calități de coleg, de partener politic, la fel administrativ, iar ministerial nu mai vorbesc, pentru că se știe foarte clar că a avut succes”, a arătat Florea.

Președintele Băsescu a fost întrebat, în conferința de presă de la Cotroceni, despre faptul că în PDL s-ar vorbi despre o posibilă revenire a sa în fruntea partidului după încheierea mandatului, el replicând amuzat: „Când nu găsesc o soluție se gândesc tot la bătrânul Băsescu? Hai să fim serioși!”.

El a adăugat că există în PDL o generație nouă de politicieni, iar aceștia trebuie lăsați să se manifeste într-o Convenție.