Foștii miniștri Ion Ariton și Varujan Vosganian, aviz favorabil pentru începerea urmăririi penale

Publicat: 03 02. 2015, 14:36

Comisia juridică a dat aviz favorabil pentru începerea urmăririi penale a foștilor miniștri ai Economiei, Ion Ariton și Varujan Vosganian.

Astfel, senatorii juriști vor întocmi câte un raport pentru fiecare, urmând a fi înaintate plenului pentru votul final. Cel mai probabil, ridicarea imunităților celor doi va avea loc săptămâna viitoare.

Niciunul dintre cei doi nu a fost însă audiat în cadrul comisiei juridice, așa cum se obișnuia în astfel de situații, Ariton și Vosganian preferând doar să se prezinte în fața senatorilor pentru a-și consulta dosarele venite de la procurori.

În timp ce Varujan Vosganian a refuzat să facă vreun comentariu, Ion Ariton a reiterat că le va cere colegilor săi să voteze în favoarea cererii procurorilor de a începe urmărirea penală.

„Vreau să se dea cât mai repede avizul. Aștept să fiu solicitat de către DNA, să pot să lămuresc acele lucruri care au apărut și care sunt și în spațiul public. Am foarte multe companii și doar zece dintre ele au putu să sponsorizeze, ceea ce nu înseamnă că au fost obligate”, a declarat Ariton, la ieșirea de la comisia juridică, unde și-a consultat dosarul.

Care sunt acuzațiile procurorilor

Procurorii DIICOT au solicitat, pentru a doua oară, aviz la Senat, pentru urmărirea penală a fostului ministru al Economiei Varujan Vosganian (PNL), în dosarul Interagro-Romgaz, în care omul de afaceri Ioan Niculae este acuzat că a primit gaze la prețuri preferențiale.

Senatul a respins prima astfel de cerere, astfel că Vosganian a scăpat de urmărirea penală în acest dosar. În schimb, Adriean Videanu a primit avizul, fiindu-i pus și sechestru pe acțiunile de la Titanmar, pentru eliberarea cărora ar fi intervenit la fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, faptă pentru care este urmărit penal în alt dosar.

Varujan Vosganian este acuzat acum de DIICOT de constituire a unui grup infracțional organizat, de abuz în serviciu și de complicitate la delapidare, în timp ce Adriean Videanu este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, de abuz în serviciu și de delapidare.

În ce privește situația lui Ion Ariton, acesta ar fi determinat reprezentanții a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Oreja, potrivit DNA.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) cere aviz de la Senat pentru urmărirea penală a fostului ministru al Economiei Ion Ariton, în dosarul „Gala Bute”, în care este suspectat de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.