Fostul vicepreședinte al CJ Olt, Gheorghe Buică, a fost găsit spânzurat

Publicat: 06 12. 2016, 15:20
Actualizat: 19 08. 2017, 01:15

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Olt, medicul Marian Furtună, a declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit de un paznic, decedat într-o hală, proprietate a unei firme deținute de el care se afla în construcție, în comuna Slătioara. Medicii de pe ambulanță nu au mai executat manevre de resuscitare, deoarece bărbatul era mort de aproape două ore.

„Este vorba de un bărbat în vârstă de 60 de ani, care a fost găsit decedat și nu s-a mai putut face nimic pentru el. Nu s-au mai executat manevre de resucitare petnru că era decedat aproximativ două ore. Era din Slatina, dar deținea un teren în Slătioara, unde își construise ceva. A fost găsit de un paznic care venise să dea să mămânce la câini”, a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul Marian Furtună.

Cazul a fost preluat de polițiști, care au confirmat, pentru MEDIAFAX, că este vorba de o sinucidere, nefiind găsite urme de violență

Gheorghe Buică a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, în perioada 2005-2008, după aceea ocupând funcția de director al Companiei de Apă Olt, până în anul 2010.