GÂNDUL LIVE. MRU: „Pot fi pregătit pentru candidatură în 2014. Nu este ușor să ieși din bibliotecă și să treci în stradă”

Publicat: 19 07. 2012, 15:03
Actualizat: 05 08. 2014, 17:41

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi, la GÂNDUL LIVE, că poate fi pregătit pentru candidatura la Președinție în anul 2014, însă despre o eventuală candidatură în acest an va vorbi în 30 iulie, privind la rezultatele referendumului din 29.

Întrebat dacă, în ipoteza în care președintele Traian Băsescu va fi demis la referendumul din 29 iulie, el va candida la alegerile prezidențiale anticipate din acest an, Ungureanu a răspuns că despre acest lucru va vorbi în 30 iulie.

„Pot fi pregătit pentru candidatură în 2014”, a mai spus fostul premier, precizând că îi mai trebuie experiență politică.

„Sunt foarte conștient de ceea ce poate să însemne prezența în mediul public al unui administrator care are experiență de 12 ani și în țară și în exterior și peste 20 de ani de profesorat. Nu este ușor să ieși din bibliotecă și să treci în stradă”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a arătat că „suferă inclusiv structura de personalitate o remodelare”.

CLICK AICI PENTRU VIDEO

Ungureanu a menționat că experiența politică se acumulează însă prin contact direct, ceea ce și încearcă să facă și că din partea sa există disponibilitatea de a deveni „chimic legat” de ceea ce cetățenii așteaptă de la el. „Există și crispări, și rezerve, toate se reduc încet, încet”, a mai spus Ungureanu.

În ceea ce privește băile de mulțime, fostul premier a apreciat că nu a avut o problemă până acum, deși nu i s-a întâmplat des să facă băi de mulțime.

Întrebat dacă, în ipoteza demiterii lui Traian Băsescu, Crin Antonescu îl va avea contracandidat la Președinție, Ungureanu a răspuns: „Nici domnul Crin Antonescu nu și-a făcut publică până acum vreo intenție de a candida la Președinție după 30 iulie și nici eu nu vă spun acest lucru, pentru că ne uităm la rezultatele din 29. Dar pentru 2014, dacă domnul Crin Antonescu se va hotărî să candideze la Președinție atunci, mă va avea adversar foarte serios atunci”.

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, la gandul.live, că Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Inițiativei Civice de Centru-Dreapta, poate fi un candidat viabil pentru alegerile din 2014, însă i-ar fi necesară și susținerea unui partid de talia PDL.