George Simion: „Suntem încrezători în REZULTATUL de astăzi dacă alegerile vor fi corecte și libere”
George Simion a declarat că este încrezător în rezultatul de astăzi dacă alegerile vor fi corecte și libere. Totodată, acesta a punctat că de mâine se va concentra pe rezolvarea problemelor țării.
„Pentru media internațională prezentă astăzi în București, vrem să comentăm ce s-a întâmplat mai devreme, când eu, soția mea, domnul Georgescu și soția lui eram în secția de votare. Există un tip de standard dublu. Partidele guvernamentale și cele de opoziție din România, în același timp, ați văzut cum prim-ministrul interimar a votat și a vorbit cu cei din media în interiorul secției de votare, ceea ce noi nu am putut să facem, ca principal competitor din opoziție.
Suntem încrezători în rezultatul de azi, dacă alegerile continuă să fie corecte și libere. Noi avem proprii noștri sociologi, care indică o victorie clară, după numărarea tuturor voturilor. De mâine încolo, o să ne concentrăm să rezolvăm problemele țării, pentru că, după cum bine știți, avem crize suprapuse și treaba noastră nu este să avem o continuă campanie electorală în care să ne acuzăm reciproc, ci să ne concentrăm pe nevoile cetățenilor”, a spus George Simion.
Candidatul la alegerile prezidențiale îi invită pe români „să sărbătorească democrația prin intermediul votului lor”.
„Astăzi, îi invit pe toți să sărbătorească democrația prin intermediul votului lor. O să ne concentrăm pe evitarea fraudelor. Avem 1.700.000 de persoane decedate pe listele electorale. Noi am fost acuzați de dezinformare de către actualul premier interimar, de miniștrii Afacerilor Interne și Externe, dar nu ne-au răspuns de ce avem 18.000.000 de oameni pe lista electorală.
Au făcut asta în primul tur. În primul tur nu am avut persoane decedate care „au înviat” și au votat. Să sperăm că nu se va întâmpla asta nici astăzi.
Avem o linie de urgență pe WhatsApp unde toți cetățenii români pot verifica dacă o rudă sau un prieten dintre cei decedați a votat. Putem verifica asta cu ajutorul Biroului Electoral. Numărul este + 40752537382.
Este o linie verde pentru toți românii care vor să verifice dacă totul a decurs corect și liber în aceste alegeri”, a completat acesta.
CITEȘTE ȘI: