Glume despre plagiat la lansarea candidaților USL pentru Sectorul 1

Publicat: 03 11. 2012, 16:34
Actualizat: 03 02. 2019, 20:36
Reprezentanții USL prezenți sâmbătă la lansarea candidaților Uniunii în Sectorul 1 au glumit pe seama modului de obținere a tezelor de doctorat, seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus arătând că el este singurul care nu are astfel de probleme, pentru că nu este doctor.

Glumele au început în momentul în care profesorul universitar Raluca Beșteliu a făcut o prezentare a lui Titus Corlățean, candidat USL. Raluca Beșteliu a spus că ea a fost conducătorul „tezei de doctorat neplagiate” a lui Titus Corlățean, moment în care din sală s-a auzit: „Încă neplagiat!”, spre amuzamentul celor prezenți.

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a intervenit și a spus că el nu are astfel de probleme, pentru că nu este doctor.

„Eu sunt singurul care nu are probleme, că nu sunt doctor”, a spus Quintus, spre amuzamentul participanților.