Prima pagină » Actualitate » Peste 200 de susținători ai lui Călin Georgescu încă scandează în fața arestului central. „Arestați-ne pe toți!”. Ce mesaje continuă să se audă din mulțime

Peste 200 de susținători ai lui Călin Georgescu încă scandează în fața arestului central. „Arestați-ne pe toți!”. Ce mesaje continuă să se audă din mulțime

Flavius Niculescu

Călin Georgescu a fost arestat preventiv marți, 29 septembrie, pentru o perioadă de 30 de zile în dosarul DIICOT în care este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și de înșelăciune cu consecințe extrem de grave în formă continuată. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost ridicat de acasă de polițiști și dus la arestul central, acolo unde era așteptat de zeci de protestatari. Între timp, numărul acestora a crescut până la aproximativ 200 de persoane, care au rămas în fața arestului central și au continuat să scandeze mesaje de susținere chiar și după ora 22:00. „Arestați-ne pe toți!”, „Afară, afară, cu trădători de țară!” sau „Jos dictatura!” sunt doar câteva dintre mesajele care s-au auzit din mulțime.

Călin Georgescu, la ieșirea din sediul DIICOT – 21 septembrie 2026 | Sursa foto: Mediafax

Când a ieșit din casă, Călin Georgescu a vrut să ridice în aer mâinile încătușate, dar a fost oprit de polițiști

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost ridicat de acasă de polițiști și dus la arestul central. În momentul în care a ieșit pe poarta casei și i-a văzut pe susținători, Georgescu a vrut să își ridice în aer mâinile încătușate – la fel cum a făcut și în urmă cu o săptămână, atunci când a ieșit din sediul DIICOT, după ce a fost reținut pentru 24 de ore – însă, de data aceasta, polițiștii care îl țineau de brațe i-au împiedicat gestul. Ulterior, susținătorii săi au început să huiduie.

Susținătorii lui Călin Georgescu au încercat să rupă gardurile jandarmeriei atunci când acesta a fost adus la arestul central

Imediat cum au aflat vestea arestării lui Călin Georgescu, zeci de susținători ai fostului candidat la prezidențiale s-au adunat în fața arestului central pentru a-și întâmpina favoritul. „Căline, Căline, poporul e cu tine!” sau „Ieșiți în stradă, dacă vă pasă!” sunt doar două dintre mesajele scandate de primii protestatari care au ajuns la fața locului.

Călin Georgescu, adus în arestul central al Poliției – 29 septembrie 2026 | Sursa foto: Mediafax

În momentul în care au văzut mașina care îl aducea pe Georgescu în arest, mai mulți protestatari au încercat să rupă gardurile de protecție instalate de jandarmi, în încercarea de a se apropia de vehicul. Din imaginile surprinse, se vede și cum o femeie s-a aruncat în genunchi și a început să plângă.

Călin Georgescu, reținut de DIICOT și eliberat de Tribunalul București, cu o săptămână înainte să fie arestat preventiv

Pe 21 septembrie 2026, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT, într-un dosar în care procurorii îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Dosarul pornește de la plângerea unui om de afaceri care susține că a pierdut aproximativ 1,1 milioane de euro într-o schemă legată de obținerea unei finanțări pentru o afacere cu metale prețioase.

DIICOT a cerut apoi arestarea preventivă pentru 30 de zile, însă Tribunalul București a respins cererea și, pe 23 septembrie, l-a plasat pe Georgescu sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii au contestat hotărârea, astfel că marți, 29 septembrie, cazul a ajuns la Curtea de Apel București.

Călin Georgescu, liber la ieșirea din Tribunalul București – 22 septembrie 2026 | Sursa foto: Mediafax

La Curtea de Apel, cele două judecătoare din complet au avut opinii diferite asupra măsurii preventive, motiv pentru care s-a constituit un complet de divergență, cu un al treilea judecător. Georgescu a fost audiat din nou în cursul după-amiezii și a plecat de la instanță în jurul orei 16:30, în așteptarea pronunțării. Ulterior, al treilea judecător a decis ca Georgescu să fie arestat preventiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
„AI-ul nu iartă”. Temeri în rândul programatorilor din România: salarii mai mici și joburi în pericol
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Cazări inedite în România: dormi sub stele într-o căruță cu coviltir, cu baie și aer condiționat
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Ingredientul banal din bucătărie care ar putea afecta ficatul chiar și la persoanele slabe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!