Gorghiu reacționează după decizia CCR în cazul Șova: Demisiile lui Ponta și Tăriceanu sunt absolut necesare, sunt autorii unei escrocherii politice

Publicat: 08 04. 2015, 18:07
Actualizat: 08 04. 2015, 18:11

This browser does not support the video element.

Alina Gorghiu, co-președinte al PNL, i-a cerut liderului din Senat, Călin Popescu Tăriceanu, să trimită la Monitorul Oficial hotărârea în cazul senatorului Dan Șova, iar în aceasta să scrie că s-a încuviințat cererea procurorilor pentru încuviințarea reținerii și arestării senatorului PSD.

„Îi cerem lui Victor Ponta, prietenul lui Șova, să rupă cârdășia cu Tăriceanu când vine vorba de lupta împotriva justiției. Președintele Senatului are obligația astăzi să plece de la conducerea Senatului pentru sfidarea legilor. Executantul și autorul moral al acestei escrocherii politice, Ponta și Tăriceanu, să se conformeze voluntar acestei decizii CCR. Demisia lui Tăriceanu și a lui Ponta sunt astăzi necesare „, a spus Gorghiu.

Liberala a adăugat că societatea civilă și cea românească nu mai au răbdare ca oameni ca Ponta și Tăriceanu să-și apere prietenii și colegii de partid.

Gorghiu a acuzat că pe amândoi îi leagă un dispreț la adresa legii și au o „agendă străvezie de sabotare a justiției”.

Ea a precizat că dacă această hotărâre nu este trimisă către Monitorul Oficial cu aprobarea încuviințării reținerii și arestării senatorului Șova, PNL va contesta hotărârea Senatului la CCR. „Știm încă de pe acum soluția, nu e o glumă, hotărârea CCR nu poate fi decât în acord cu jurisprudența CCR pe același subiect”, a conchis Gorghiu.