Prima pagină » Știri politice » La întoarcerea de la Bruxelles, Grindeanu l-a ridiculizat pe Bolojan pentru că nu vorbește nicio limbă străină. Ce glumă a făcut șeful PSD

La întoarcerea de la Bruxelles, Grindeanu l-a ridiculizat pe Bolojan pentru că nu vorbește nicio limbă străină. Ce glumă a făcut șeful PSD

Olga Borșcevschi

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, despre discuţiile cu liderii europeni, la Bruxelles, că el are luxul acesta, spre deosebire de alţi decidenţi din România, că poate să comunicd direct cu ei şi nu are nevoie de şef de cabinet să-i facă traducerea, el făcând aluzie directă la premierul Ilie Bolojan.

„Ieri am avut multe întâlniri, nu doar cu Roberta Metsola, am avut şi cu Antonio Costa, preşedintele Consiliului European. Am fost la aceste întâlniri cu Victor Negrescu, cu Claudiu Manda. Am avut întâlniri cu colegii din Partidul Socialist European şi asta e un lucru important, unde evident am făcut politică. În Partidul Socialist European, evident, au fost discuţii, nu altele decât cele pe care le consider normale”, a declarat Sorin Grindeanu, despre întâlnirile pe care le-a avut la Bruxelles.

Președintele PSD a menţionat că „toată lumea încearcă să facă schimb de informaţii şi el să afle lucruri despre anumite politici ale Comisiei, care vin de la Bruxelles şi dânşii vor să afle care-i situaţia la zi în România”.

Grindeanu a continuat: „Eu am luxul acesta, spre deosebire de alţi decidenţi din România, că pot să comunic direct cu ei. N-am nevoie de şef de cabinet să-mi facă traducerea”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fritz, reacție după numirile de la ICR: O colaboratoare a lui Adrian Năstase și un colaborator al lui Călin Georgescu
Digi24
Verdict final în cazul dublei crime din Iași: Studentul marocan a scăpat de pedeapsa inițială. Cum a încercat să își acopere urmele
Cancan.ro
Motivul ULUITOR pentru care Vlad Verdeș și-a ucis tatăl. Ce se află în spatele crimei din Piatra Neamț
Prosport.ro
„Am 2,03 metri înălțime și-mi place să fac dragoste”. Jucătoarea vinde imagini cu ea
Adevarul
Este sau nu momentul să cumperi un apartament? Explicațiile unui analist
Mediafax
Imagini AI cu bătrâni în lacrimi și polițiști care le confiscă fructele, distribuite masiv pe Facebook
Click
Aurelian Temișan, petrecere surpriză pentru Monica Davidescu. 20 de ani de căsnicie sărbătoriți alături de peste 260 de invitați. „O lună de zile am mimat relaxarea”
Digi24
Prima reacție a Kremlinului după ce Ucraina a atacat Sankt Petersburg chiar în timpul Forumului la care trebuie să participe și Putin
Cancan.ro
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Ce se întâmplă doctore
Horoscop chinezesc iunie 2026. Zodiile care atrag ghinionul și trec printr-o perioadă complicată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Descopera.ro
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Descopera.ro
Una din cinci mașini vândute în Uniunea Europeană în această primăvară a fost electrică