Prima pagină » Știri politice » Grindeanu prezintă cele trei scenarii ale PSD: Opoziție, schimbarea premierului Bolojan și a ministerelor sau continuarea guvernării

Grindeanu prezintă cele trei scenarii ale PSD: Opoziție, schimbarea premierului Bolojan și a ministerelor sau continuarea guvernării

Olga Borșcevschi

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, le-a vorbit vineri social-democraților din Olt, despre trei scenarii privind guvernarea: să continue cu Ilie Bolojan, partidul să treacă în Opoziție sau să schimbe premierul. El a precizat că membrii partidului s-au declarat nemulțumiți și au exclus continuarea în actuala formulă. „A fost ca la olteni, mai aprinși așa”, a spus Grindeanu.

„Eu am prezentat astăzi cele trei scenarii posibile să rămânem în formula de acum, cu Ilie Bolojan premier, să trecem în opoziție și a treia să existe o reconfigurare în interiorul coaliției. Nu există alte scenarii. Mi-e greu să și nu aș vrea să mă antepronunț mai ales că mai avem șapte întâlniri regionale, dar există un trend pe care îl realizez și prin luările de cuvânt ale colegilor. În Oltenia a fost ca la olteni, mai aprinși, așa. Lumea, ceea ce a exclus astăzi a fost din punctul meu de vedere, să mai continuăm în această formulă”, a spus Grindeanu.

Foto: Mediafax

„Bolojan nu s-a purtat ca un premier”

Grindeanu a mai spus și că PSD nu e respectat în coaliție.

„PSD reprezintă 45% din coaliție ca pondere de locuri în Parlament. Concluzia ședinței de astăzi e că prim-ministrul nu s-a purtat ca un premier. Când ai voturile și faci parte dintr-o coaliție în care cel mai mare partid nu e băgat în seamă sau când e băgat în seamă trebuie să amenințe lucrurile nu mai sunt coordonat constructive. Noi, în 20 aprilie vom face această consultare în care cei care votează vor fi informați de toate opțiunile. Din sală s-au ridicat foarte mulți colegi cu propuneri bune”, a adăugat el.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...