Grindeanu susține referendumul pentru redefinirea familiei: „E calea corectă”

Publicat: 10 05. 2017, 00:22

„În primul rând e vorba de un proiect. Până la urmă, poporul român va decide prin vot calea pe care să apucăm. Părerea mea personală o știți. Sunt printre cei trei milioane de români care au semnat, dar e o primă etapă. Până la urmă, cum vă spuneam, e o propunere de modificare a Constituției, iar românii vor decide „da” sau „nu”, printr-un vot. Eu cred că e calea corectă. Decizia poate fi dată prin acea consultare. Ceea ce s-a întâmplat azi e un prim pas, care premerge această consultare. Mi-e greu să fac o evaluare, în ce parte se vor duce opțiunile românilor”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Camera Deputaților a adoptat, marți, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, semnată de 3 milioane de cetățeni.

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”, potrivit propunerii de revizuire a Constituției adoptate de Camera Deputaților.

Revizuirea Constituției se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Constituția României, republicată.

Proiectul de modificare a Constituției a fost aprobat cu 232 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și 13 abțineri, urmând să fie transmis Senatului.