Guvernul își va angaja răspunderea, până în aprilie, pentru restituirea proprietăților

Publicat: 23 01. 2013, 17:10
Actualizat: 17 03. 2017, 21:41

Guvernul își va angaja răspunderea, până în luna aprilie, pentru un proiect de lege privind regimul juridic al restituirii proprietăților.  „Până în luna aprilie, Guvernul își va asuma răspunderea pe o lege privind regimul juridic al restituirii proprietăților”, a anunțat, la Palatul Victoria, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

El a precizat că, pentru despăgubirea foștilor proprietari, în proiectul de buget pe acest an sunt prevăzute doar sumele aferente unor hotărâri judecătorești definitive și executorii, de aproximativ 500 milioane lei.

Conform datelor prezentate recent de Guvern, România a achitat deja despăgubiri pentru terenuri și construcții naționalizate în cuantum total de 5 miliarde euro și mai există solicitări de plată pentru încă 8 miliarde euro.

„Nu există nicio altă soluție decât eșalonarea. E o soluție complexă, pe care o putem adopta doar în Parlament, nu poate fi adoptată doar de Guvern, și pe care o voi prezenta, cel mai târziu până la sfârșitul lunii martie, tuturor grupurilor parlamentare, pentru că este o decizie care a fost luată de toată lumea, ca să spun așa, și care trebuie, acum, asumată de toată lumea. S-a terminat campania electorală. E o datorie a României și, nu, nici vorbă, nu se pot plăti opt miliarde de euro într-un an. E absolut… Însă ceea ce v-am spus din acest pachet este ceea ce deja avem în lucru, și anume restituiri în natură, acolo unde se pot face, verificarea dosarelor, eșalonarea plăților și modul de impozitare a drepturilor litigioase. Nu cred că ar fi constituțional și pierdem din nou procesele”, a declarat Victor Ponta cu ocazia prezentării bugetului pe 2013.

El a precizat că trebuie făcută o distincție clară „între moștenitorii direcți și cei care au cumpărat drepturile litigioase”.

„Mai sunt însă solicitări care sunt evaluate la 8 miliarde de euro, iar decizia Curții Europene a Drepturilor Omului este foarte clară, până în aprilie, Guvernul României și Parlamentul României trebuie să adopte o decizie clară referitoare la aceste opt miliarde de euro. Din punctul meu de vedere, soluția nu este simplă deloc. Trebuie să restituim în natură ceea ce se mai poate restitui în natură. Trebuie să verificăm corectitudinea cererilor. Trebuie să eșalonăm această plată și mai ales trebuie să facem o distincție clară între moștenitorii direcți și cei care au cumpărat drepturi litigioase, adică cei care n-au nici o legătură, de nici un fel, cu moștenirea respectivă, ci doar au cumpărat dreptul de a solicita de la statul român restituiri”, a spus premierul.

Victor Ponta a adăugat că va cere conducerii ANRP să publice pe site „cine, cât a primit și prin ce țară se află”.

vom reveni cu amănunte