Înainte de alegeri, PNL îi transmite lui Dragnea un mesaj „garantat Iohannis”

Publicat: 26 08. 2016, 16:13

„Viitorul premier al României va avea sânge liberal și mă uit în sală și vreau să cred, de asemenea, că vom face în așa fel încât să îi convingem pe români să dea încă o dată o lecție usturătoare stângii, ca în 2014. Este important să credem că au trecut vremurile în care România se putea lăuda că acceptă un prim-ministru condamnat definitiv. Vă asigur că atâta vreme cât la Cotroceni există un președinte pe care îl cheamă Klaus Iohannis, niciodată Dragnea nu va fi premierul României”, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu, la Liga Aleșilor Local.

Ea a mai susținut că PNL nu va guverna cu PSD, cerându-le aleșilor locali să arate că nu există niciun blat PSD-PNL.

„Noi nu vom guverna cu PSD, să înțeleagă cine are de înțeles lucrul ăsta”, a spus Gorghiu.

Copreședintele PNL le-a promis liberalilor prezenți în sală că mare parte dintre ei se vor regăsi în guvenul liberal. „Am certitudinea că marea parte din guvernul liberal este în sala aceasta. Mare parte dintre voi veți fi parte a administrației centrale de la miniștrii secretari de stat și șefi de deconcentate pentru că știți cum se face o administrație pentru progresul României”, a mai spus Gorghiu. 

„Eu vă promit aici și am vorbit și cu doamna Gorghiu, nu știu câți miniștrii, dar doi obligatoriu trebuie să vină din rândurile voastre, ministrul de Interne și ministrul Dezvoltării Regionale trebui să provină din rândul primarilor sau aleșilor locali, pentru că altfel se va întâmpla ce se întâmplă de 20 de ani (…), administrația locală rămâne fără bani”, a spus și copreședintele PNL Vasile Blaga.

 El a comentat că unii miniștri tehnocrați se declară foarte obosiți după două luni, dar ar vrea să rămână la guvernare după alegeri și le-a transmis acestora că sunt primiți „cu drag” dar trebuie să vină la „bătălie”.

„Partidul asta are potențial prim-ministru în fiecare regiune istorică. (…) avem oameni care pot fi și miniștri și prim-miniștri, așa încât nu ce căciulim la nimeni. Bine primiți, da. Dar toate au niște limite, vedem că unii sunt foarte obosiți după două luni, dar ar vrea să continue dacă se poate. Cu drag, dar hai la bătălie!”, a spus Blaga.