Întorși din concediu, senatorii și-au votat încă o lună de vacanță începând de marți. Motivul oficial, campania pentru europarlamentare

Publicat: 22 04. 2014, 16:11
Actualizat: 06 05. 2019, 22:49

Membrii Biroului Permanent al Senatului au hotărât ca începând cu marțea viitoare, 29 aprilie, să intre într-o vacanță de aproximativ o lună, sub pretextul că vor avea activitate în teritoriu cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

Decizia a fost votată de conducerea Senatului și se aplică până pe 26 mai, adică la o zi după data euroalegerilor.

„Reprezentanții din Biroul Permanent ai PNL au votat împotriva acestei propuneri, susținută de celelalte partide. Trebuie să spun că și reprezentantul PDL s-a abținut. Propunerea este ca să venim și săptămâna viitoare, doar luni și marți, deci din nou să se legifereze doar trei ore, trei ore și jumătate pe săptămână, și după aceea să nu mai venim deloc la Parlament”, a declarat liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti.

Propunerea inițială a venit din partea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în urmă cu două săptămâni, tot în cadrul ședinței Biroului Permanent. La momentul respectiv, Tăriceanu spunea că programele celor după camere ale Parlamentului trebuie să fie aliniate astfel încât și deputații și senatorii să poată ajuta la campanie electorală din teritoriu.

Mai mult, senatorii abia s-au întors la lucru după aproape o săptămână liberă cu ocazia sărbătorilor de Paște. Deși miercurea trecută, 16 aprilie, senatorii ar fi trebuit să aibă lucrări în plen, aceștia au mers direct acasă, nefiind cvorumul necesar de prezență, iar ședința anulată.