Iohannis a reluat tandemul cu Antonescu: El președinte, eu-premier

Publicat: 16 05. 2014, 20:22
Actualizat: 02 02. 2019, 04:19

„Eu sunt cel care l-a propus pe Klaus Iohannis premier pentru România. Formula pe care noi am plecat – nu o sugerăm – o spunem explicit: e aceasta. Acesta e un tandem pe care noi îl propunem pentru dreapta, pentru România, pe o perioadă care sperăm să înceapă de la campania electorală prezidențială din acest an”, a precizat Antonescu, întrebat despre tandemul cu Iohannis.

La rândul său, Klaus Iohannis a precizat că ideea tandemului dintre el și Antonescu nu este un a nouă, că aceasta a fost reluată la alegerile pentru PE și va fi dusă și în campania pentru prezidențiale.

„E cunoscut faptul că domnul Antonescu și cu mine facem o echipă foarte bună. Ideea tandemului nu e nouă, dar am reluat-o special pentru această campanie, o vom duce mai departe și în următoarea campanie”, a spus Iohannis.

El a arătat că asumă, ca premier, programul economic prezentat de PNL, care va sta la baza viitorului program de guvernare.

„Acest nucleu de program economic pe care îl vom prezenta este unul al programului de guvernare pe care îl vom contrui până la final de an. E un lucru simplu, clar, dacă ne pregătim realmente pentru guvernare vrem să fim pregătiți, să avem un program de guvernare care poate fi pus în practică a doua zi”, a spus Iohannis.