Ion Cristoiu: Cui s-a adresat Nicușor Dan prin COMEDIA handbalistului infantil?
Ion Cristoiu, scriitor și publicist, comentează secvențele cu Nicușor Dan pe terenul de handbal, care fac „înconjurul lumii noastre românești”. Cristoiu vede o „regie”, între handbalista Cristina Neagu și președintele României, transformată într-un clip publicitar, deloc spontan.
„Dacă vă uitați cu atenție la acest filmuleț, veți vedea că e o regie. El a hotărât împreună cu ea, stăm aici și apoi coborâm amândoi, deci nu a fost un gest spontan.
Sigur, poate că mintea președintelui a trebui să fie acum la deficitul bugetar, la problemele lumii de azi, la formarea guvernului. După cum v-am mai spus, joi el i-a anunțat și pe lideri, ne vedem luni. Vedem noi o schiță, vom mai vedea.
Și, sigur, principala lui preocupare, deci repet, această comedie, acest clip publicitar, nu a fost o chestie spontană. Adică, nu știu, a venit Cristina Neagu, el era acolo în tribună și a zis, domnule președinte, hai să jucați cu mine. Nu, au coborât împreună, au stabilit. Bănuiesc că au făcut și repetiții, că cu asta se ocupă președintele”, comentează Ion Cristoiu.
„Nicușor Dan a fost votat de cei care sunt pe Titanic, sus, dansează, cântă. Și în sala mașinilor sunt cei care l-au votat pe Călin Georgescu”
Cristoiu nu înțelege menirea acestui moment, întrucât Cristina Neaga nu ar fi avut de câștigat „ceva milioane”, iar pentru Nicușor Dan s-a încheiat campania electorală.
„Bun, că s-a dus și a participat acolo, a fost spectator, putea să-i dea un buchet de flori. Dar, să cobori împreună cu ea, să te joci handbal cu ea, să faci un întreg teatru și bănuiesc că au făcut și antrenament.
N-au făcut antrenament la dat la poartă, dar antrenamentul la coborâre l-au făcut și, în costum, mie mi s-a părut infantil”.
Scriitorul oferă, totuși, o semnificație acestui moment, folosindu-se de o analogie cu scufundarea Titanicului.
„Însă, dacă vreți un comentariu de-al meu, dacă vreți o semnificație, mă conving încă o dată că Nicușor Dan a fost votat de cei care sunt pe Titanic, sus, pe punte, și dansează, cântă, viața e dulce. Și în sala mașinilor sunt cei care l-au votat pe Călin Georgescu și apoi pe George Simion. Jos sunt românii care muncească din greu, care își câștigă cu greu existența”, afirmă acesta.
„Mie așa mi s-a părut. Poate că sunt bătrân, prea serios. Mie mi s-a părut o prostie de la un capăt la altul”, încheie Cristoiu.
CITEȘTE ȘI: