Kovesi, în fața ÎCCJ privind neprezentarea la Comisia parlamentară. Inspecția Judiciară: A primit invitația ca șef DNA!

Publicat: 25 03. 2019, 12:50
Actualizat: 25 03. 2019, 20:04

„Se pronunță decizia 611 a CCR în care CCR analizează practica sa anterioară hotărârii 411 și constată un conflict între Parlamentul României și Ministerul Public în ceea ce privește poziția lui Kovesi de a nu se prezenta în fața comisiei de anchetă. Dispune că Laura Codruța Kovesi este obligată să se prezinte la comisia de anchetă și să prezinte documente. Kovesi a pus virgule între propoziții în care erau raporturi de legătură, a spus că nu există fapte pentru a justifica lipsa sa din fața comisie de anchetă. (…) Toată corespondența cu comisia o poartă pe adrese cu antet și ștampilă DNA. Ce denotă asta? Că așa a primit invitația în calitatea de procuror-șef și a răspuns ca procuror-șef”, a spus reprezentantul Inspecției Judiciare, în fața instanței de la ÎCCJ.

Potrivit reprezentantului Inspecției, decizia CCR nr. 611 din 3 noiembrie 2017 explică faptul că persoanele care ocupă funcții publice trebuie să se prezinte în fața Comisiei.

„A interpreta o decizie CCR în fel și chip, a pune virgule în dispozitiv unde ne convine nu înseamnă decât o ignorare a profesiei de magistrat, a da un semnal negativ în societate”, mai arată sursa citată.

La rândul său, fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, a spus magistraților de la instanța supremă că a respectat decizia Curții Constituționale și că a răspuns la toate solicitările comisiei de anchetă.

„Dacă nu au fost apreciate răspunsurile, nu înseamnă că nu am răspuns. La articolul 99, litera s – observăm ca obligație alternativă. Este pentru prima dată când se referă la o persoană fizică o decizie. Nu am regăsit obligația de a mă prezenta singurrla. Se prevede obligație alternativă. Dacă CCR mă obliga să mă duc la Parlament, de ce nu a stabilit clar? (…) Avem și decizia 411, în care CCR statuează că persoana care nu e subordonată Parlamentului să transmită în scris. Mie de ce nu mi se aplică? În 611 este alternativă obligația”, a spus Kovesi.

În replică, Inspecția Judiciară a subliniat că efectele încălcării deciziei CCR „au afectat prestigiul și onoarea meseriei de magistrat”.

„Kovesi a fost chemată în calitate de persoană privată? La această întrebare a răspuns CCR. A fost citată pentru că exercita o funcție de demnitate publică. Nu se compară cu o persoană fizică. I s-au transmis invitațiile pentru a da explicații când era procuror general al României. Meseria de magistrat nu se oprește la ora 16:00 și începe la ora 8:00. Nu trebuie să te știe toată presa”, a mai spus reprezentantul IJ.

„Abaterea disciplinară a fost aceea că n-aș fi respectat decizia 611. Am respectat acea decizie pentru că am răspuns, decizia instituia obligații alternative pentru persoana fizică Laura Codruța Kovesi și am îndeplinit una din acele obligații alternative. Care era prevăzută și în considerente tot ca obligație alternativă”, a spus Laura Codruța Kovesi, la ieșirea din sediul ICCJ.

Secția pentru procurori a CSM a respins, în luna iulie 2018, cu majoritate de voturi acțiunea discipliară formulată de Inspecția Judiciară pe numele Laurei Codruța Kovesi, care a fost cercetată pentru refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară. A existat și o opinie separată în sensul admiterii acțiunii.

Inspecția Judiciară a atacat decizia la ICCJ.