Legea votului prin corespondență, promulgată de președinte

Publicat: 19 11. 2015, 18:20

Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

„Legea votului prin corespondență a fost un obiectiv pe care președintele Klaus Iohannis și l-a asumat încă de la începutul mandatului. Acest act normativ este unul așteptat de întreaga societate și asigură premisele respectării dreptului fundamental la vot pentru toți românii, oriunde s-ar afla ei în lume”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Curtea Constituțională a respins miercuri obiecțiile de neconstituționalitate a legii, înaintate de parlamentari UDMR și ALDE, precizând, în motivarea deciziei, că legea asigură alegeri corecte și caracterul universal, secret și liber al votului.

Legea a fost adoptată pe 28 octombrie de Camera Deputaților, for decizional, și prevede introducerea votului prin corespondență pentru românii din diaspora la alegerile parlamentare.