Liviu Dragnea, atac la PDL: „Sunt niște vânzători de iluzii, au început investiții și nu le-au finalizat”

Publicat: 22 11. 2013, 18:38
Actualizat: 31 07. 2014, 14:05

Vicepremierul Liviu Dragnea i-a răspuns președintelui Traian Băsescu, care a anunțat că va trimite legea bugetului înapoi dacă va rămâne așa, printr-un atac la  PDL depre care a spus că este un partid de vânzători de iluzii pentru că au promis investiții, au deschis șantiere și nu le-au mai finalizat.

„Noi discutăm de finanțarea prin acest minister, a câteva mii de obiective de investiții inițiate în anii trecuți de PDL, un partid vânzător de iluzii  are a deschis mii de șantiere. Nu a fost interesat să și finalizeze acele investiții. Mai mergeau prin țară, mai promiteau niște investiții, le inițiau și le lăsau așa. Acești bani ne voe ajuta să finalizăm aceste mii de obiective, care nu pot fi finanțate din fonduri europene”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul dezbaterilor din comisiile reunite de administrație.

Vicepremierul a precizat și faptul că banii care s-au dus către administrațiile locale nu au fost alocați în funcție de criterii politice.

„Voi prezenta în foarte scurt timp lista obiectivelor de investiții care au fost finațate și care vor fi finanțate în perioada următoare și având într-o coloană culoarea politică a primarilor. Principalul criteriu pe care banii au fost alocați și vor fi alocați reprezintă stadiul fizic al lucrărilor, indiferent de culoarea politică a primarilor. E o abordare greșită din partea președintelui. Cel puțin la acest minister nu a fost utilizat criteriul politic”, a mai spus Dragnea.