Mădălin Voicu: Îi urez „La mulți ani! ” lui Băsescu; sper să-și controleze mai bine acțiunea politică

Publicat: 03 11. 2012, 17:32
Actualizat: 05 02. 2019, 19:03

Deputatul PSD Mădălin Voicu a declarat, sâmbătă, că îi urează „La mulți ani!” lui Traian Băsescu de ziua acestuia și că speră ca acesta „să-și controleze mai bine atitudinea și acțiunea politică”.

„Eu nu am o relație cu Traian Băsescu pe care să o pot considera una amicală sau colegială, dar, în general, așa am fost educat să spun La mulți ani tuturora și sper ca, pe viitor, Traian Băsescu să-și controleze mult mai bine atitudinea și acțiunea politică și să devină parte într-o construcție care urmează să se desăvârșească după 9 decembrie”, a afirmat Voicu.

Traian Băsescu împlinește duminică vârsta de 61 de ani.