Mesajul lui Dragnea pentru românii care protestează față de revoluția fiscală a PSD

Publicat: 12 11. 2017, 15:09

„Am auzit și eu asta (de proteste, respectiv de protestatari care vor să meargă duminică seara în fața sediului PSD, n.r.) În ceea ce privește modificările la Codul Fiscal, noi ne urmărim programul de guvernare care a fost susținut de milioane de români. Este și vorba de un pachet de măsuri care ajută și creșterea veniturilor la bugetul de stat, care asigură și stabilitatea fondului de pensii, care simplifică procedurile pentru firme și care, în unele situații, chiar mărește salariile nete pentru salariați, iar firmele nu plătesc mai mult”, a spus Dragnea.

„Din punctul meu de vedere, cred că (protestatarii, n.r.) nu au toate informațiile”, a adăugat Dragnea, care a arătat că în toată această perioadă a lucrat la aceste modificări împreună cu premierul Mihai Tudose.