Mihai Răzvan Ungureanu a lansat Inițiativa Civică de Centru-Dreapta

Publicat: 06 07. 2012, 14:20
Actualizat: 26 06. 2013, 07:13

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a lansat, vineri, Inițiativa Civică de Centru-Dreapta, arătând că „este o coincidență de calendar” lansarea acesteia în ziua în care în Parlament se discută suspendarea președintelui Traian Băsescu.

„Pur și simplu este o coincidență de calendar”, a precizat Ungureanu, la întrebările ziariștilor.

La lansarea Inițiativei Civice de Centru-Drapta au fost prezenți europarlamentarul PDL Monica Macovei, prim-vicepreședintele PDL Cristian Preda și parlamentari ai PDL, printre care Theodor Palologu și Gelu Vișan, precum și fostul ministru de externe Teodor Baconschi.

„Ne bucură și ne mâhnește că lansăm Inițiativa Civică în aceste zile. Ne mâhnește pentru că ea coincide cu un moment de cumpănă din viața cetățenilor. Ne bucură pentru că nu suntem singuri. Suntem foarte mulți”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu într-o conferința de presă organizată cu această ocazie.

În opinia sa, „ceea ce impune victoria acestei Inițiative Civice este chiar situația de fapt”.

„În cazul în care tăceam, oameni precum Victor Ponta sau Crin Antonescu urmau să acapareze o țară întreagă. Nu putem asista la acest proces cu mâinile în sân”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus că „asemenea lovituri de stat parlamentare, puciuri politice”, ar trebui să nu se mai întâmple și că „există pentru lucrurile rele un sfârșit”.

Mihai Răzvan Ungureanu a mai spus că în opinia sa, suspendarea președintelui este „neconstituțională, ilegitimă” și reprezintă „una dintre cele mai nenorocite făcături politice” din ultima perioadă.