Mobilă și durere în politica locală: „E proprietatea mea și îmi trebuie să-mi mobilez biroul de la partid!”

Publicat: 05 05. 2012, 14:25
Actualizat: 07 05. 2012, 13:47

Subprefectul Brașovului, udemeristul Romer Ambrus Sandor Mihaly, a primit sâmbătă de dimineață, la cabinetul său, vizita câtorva angajați ai unei firme de mutări, care s-au apucat imediat să strângă mobilierul din încăpere.

„Mobila e proprietatea domnului secretar de stat Szakal Andras, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care s-a hotărât să și-o recupereze”, ne-a explicat pedelistul Mihai Tarbă, coleg de partid cu Szakal și „supervizorul” operațiunii. „E mobilierul lui, are tot dreptul să și-l ia acasă când dorește, cum să mă deranjeze?”, ne-a spus la rândul său subprefectul Romer. „Nu vă faceți griji, domnu’ ziarist, doar n-o să rămână ditamai subprefectul cu cabinetul gol, chiar dacă mai are de stat în funcție doar câteva zile! E plină prefectura de mobilă, o să-i găsim imediat și domniei sale un birou, o masă și câteva scaune, să aibă pe ce lucra până când va fi schimbat”, a declarat prefectul Ion Gonțea.

Cinci ani de „comodat în virtutea inerției”

Alcătuită dintr-un birou cu fotoliu pivotant, o măsuță cu două scaune, două dulapuri-vitrină, câteva bibliorafturi, două comode și o masă modulară de ședință cu 12 scaune, garnitura de mobilă a fost cumpărată de Szakal Andras în vara lui 2007, la puțină vreme după ce acesta a fost numit subprefect al Brașovului din partea UDMR.

„Mobila pe care am găsit-o în cabinet era de pe vremea lui Pazvante Chioru’, abia se mai ținea, mi-era și frică să mă așez pe scaun sau să mă sprijin de birou, nu cumva să se rupă! Prefectura n-avea nici atunci fonduri pentru mobilă nouă, așa că m-am hotărât să o cumpăr pe banii mei, țin minte că m-a costat peste 40 de milioane de lei”, a declarat Szakal Adras pentru Gândul.

În 2009, după ce, proaspăt trecut de la UDMR la PDL, a fost numit președite al ANFP-ului în guvernarea PDL-PSD – funcție păstrată și în guvernele Boc 2 și Ungureanu – i-a lăsat mobila în păstrare succesorului său în funcția de subprefect, pesedistul Emil Niță: „Am făcut cu el un act de comodat, să o poată folosi cât timp va sta în funcție. Și apoi, în virtutea inerției, că n-am mai încheiat cu ei nici un act, l-au folosit pe rând și cei care au venit subprefecți după Emil Niță, doamna Adriana Donțu, de la PNL, colegul meu de la PDL Ciprian Băncilă și Ambrus Karoly și Romer Ambrus Sandor Mihaly, amândoi de la UDMR. L-aș mai fi lăsat în continuare și celei care va fi pusă subprefect de noul guvern – am auzit că va fi o doamnă de la PC – însă am nevoie de el la partid, sunt secretar general al PDL Brașov, sunt și în staff-ul de campanie electorală și trebuie să-mi mobilez corespunzător biroul de la partid.” „Dar după alegerile din toamnă, dacă va fi nevoie, pot să-l mai împrumut din nou o tură, chiar și unui subprefect din USL”, ne-a mai spus Szakal Andras, adăugând că nu va da curs îndemnului la demisie adresat secretarilor de stat de premierul desemnat Victor Ponta: „Nu-mi dau nici o demisie, aștept să mă dea afară, până atunci îmi văd de treabă!”