„Nebun” pentru București, bun pentru partid

Publicat: 11 07. 2016, 15:38
Actualizat: 30 08. 2016, 16:25

Europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, a fost numit șef al filialei PNL București, acesta confirmând că Adriana Săftoiu a fost desemnată prim-vicepreședinte coordonator. În perioada următoare conducerea filialei urmează să fie completată și cu deputatul PNL Ovidiu Raețchi, care va fi tot prim-vicepreședinte, au declarat surse liberale pentru Mediafax. Alegerile de la sectoare vor avea loc în ultima săptămână din august, au precizat sursele citate.

„Este o decizie care s-a luat astăzi și care încheie o situație de provizorat pentru organizația PNL București. Este o responsabilitate mare, o muncă foarte grea. Știu că avem de recuperat un număr foarte mare de bucureșteni care de-a lungul anilor și-au dat votul pentru PNL (…) și care astăzi fie nu îl mai susțin, fie sunt dezamăgiți în general de clasa politică”, a precizat europarlamentarul PNL Cristian Bușoi la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL.

El a mai spus că și-ar dori „un dialog” cu USB, afirmând că principalul adversar al PNL rămâne PSD. Cristian Bușoi a mulțumit conducerii pentru că a acceptat propunerea sa de a organiza alegeri interne pentru președinția organizațiilor de sectoare și a confirmat că Adriana Săftoiu a fost desemnată prim-vicepreședinte coordonator.

Adriana Sătfoiu, desemnată prim-vicepreședinte coordonator și purtător de cuvânt al PNL

Copreședintele liberalilor, Vasile Blaga, a declarat că Săftoiu a fost desemnată și purtător de cuvânt al PNL, funcția fiind deținută anterior de deputatul liberal Ionuț Stroe. Biroul Politic Național al PNL a decis ca Adriana Săftoiu să preia funcția de purtător de cuvânt al PNL, a anunțat Blaga, afirmând că îi mulțumește deputatului PNL Ionuț Stroe, care a deținut această funcție, și că speră că acesta va colabora în continuare cu succesoarea sa.

Adriana Săftoiu a fost printre numele vehiculate pentru a prelua șefia PNL București, dar a pierdut în fața lui Cristian Bușoi, susținut de vechiul PNL. Tot ea a fost desemnată luni numărul 2 în filială – prim-vicepreședinte coordonator.

Cristian Bușoi, cu care președintele Klaus Iohannis a defilat în public după e liberalul își anunțase intenția să candideze la București, face parte din cercul informal Hellvig-Atanasiu. După ce a fost anunțat drept candidat la București, Bușoi a fost însă retras. Pe de o parte, din cauza gafei de comunicare de la lansare, când a apărut având pe fundal un colaj imens cu imagini de la Colectiv și de la cutremurul din 1977, pe de altă parte, pentru că potențialul să electoral devenea din ce în ce mai modest odată cu apropierea alegerilor.

Decizia PNL urmează să fie oficializată în ședința de astăzi a conducerii partidului.