O nouă lovitură PSD: SUPERIMUNITATE în fața DNA și ANI pentru președinte, senatori, deputați și primari. Modificarea prin care sunt scoși din Codul penal. PROIECT

Publicat: 28 12. 2017, 08:50

Mai exact, este vorba de o modificare propusă la articolul 175 din Codul Penal, privind funcționarul public, în sensul legii penale, din care sunt excluse „persoanele care au fost alese în funcții de demnitate publică”. Mai exact, este vorba de președinte, senatori, deputați, europarlamentarii și aleșii locali care nu vor mai putea fi cercetați pentru infracțiuni prevăzute în codul penal în condițiile în care subiecții de drept, potrivit legii penale, se circumscriu noțiunii de „funcționar public”. 

Inițiativa a fost depusă pe 18 decembrie. 

De altfel, o astfel de modificare s-a încercat cu ocazia blitz-kriegului legislativ din „Marțea Neagră”, însă a picat la Curtea Constituțională. Cu acel prilej, în decizia sa, CCR releva că se instituie o „impunitate” în cazul președintelui, deputaților și senatorilor, enumerând infracțiunile pentru care aceștia nu mai pot fi anchetați. 

„Cu alte cuvinte, noile dispoziții se constituie în veritabile cauze de impunitate a Președintelui României, a deputaților și senatorilor, în ceea ce privește anumite infracțiuni din actualul Cod penal, cum ar fi: art.215 (Delapidarea), art.246 (Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor), art.247 (Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi), art.248 (Abuzul în serviciu contra intereselor publice), art.253 (Conflictul de interese), art.254 (Luarea de mită), art.256 (Primirea de foloase necuvenite), art.263 (Omisiunea sesizării organelor judiciare) sau art.289 (Falsul intelectual), respectiv în ceea ce privește anumite infracțiuni prevăzute în noul Cod penal, cum ar fi: art.267 (Omisiunea sesizării), art.289 (Luarea de mită), art.295 (Delapidarea), art.296 (Purtarea abuzivă), art.297 (Abuzul în serviciu), art.300 (Uzurparea funcției), art.301 (Conflictul de interese) sau art.321 (Falsul intelectual)”, se arată în decizia, din ianuarie 2014, a Curții Constituționale. 

CITEȘTE AICI PROIECTUL DE LEGE

CITEȘTE AICI EXPUNEREA DE MOTIVE

ART. 175 Forma actuală

Funcționar public

(1) Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Art 175 În forma pe care o vor cei 40 de parlamentari ai PSD

(1) Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație: 

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești sau exercită o funcție publică, cu excepția persoanelor care au fost alese în funcții de demnitate publică.

b) se abrogă

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

În expunerea de motive, semnatarii susțin că din Statutul funcționarilor publici și din legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice „rezultă clar că persoanele care exercită demnități publice nu au calitatea de funcționari publici”. 

Semnatarii inițiativei legislative sunt parlamentarii PSD Babuș Radu, Bălănescu Alexandru, Bontea Vlad, Bucura-Oprescu Simona, Căciulă Aurel, Căruceru Aida-Cristina, Cocoș Vasile, Dinu Cristina-Elena, Georgescu Nicolae, Halici Nicușor, Iftimie Neculai, Intotero Natalia-Elena, Itu Cornel, Lupașcu Costel, Macovei Silviu Nicu, Matei Călin-Vasile-Andrei, Moagher Laura-Mihaela, Neață Eugen, Nicolae Andrei, Nosa Iuliu, Oteșanu Daniela, Paraschiv Rodica, Păle Dănuț, Petric Octavian, Pleșoianu Liviu Ioan Adrian, Popa Ștefan-Ovidiu, Pop Andrei, Rădulescu Cătălin-Marian, Simion Lucian-Eduard, Spânu Ion, Stancu Florinel, Stativă Irinel Ioan, Suciu Matei, Șarapatin Elvira, Toma Ilie, Ursu Răzvan-Ion, Vasilică Radu Costin, Velcea Nicolae, Vîrză Mihăiță, Weber Mihai.