Orban, despre proiectul PNL de eliminare a pensiilor speciale: Singura excepție vizează militarii

Publicat: 09 12. 2019, 19:34

„Decizia noastră este clară, noi susținem calculul pensiilor pe principiul contributivității, cu singura excepția a pensiilor de serviciu care sunt acordate cadrelor militare. Nu știu ce. Avem și noi un proiect de lege, are și USR un proiect de lege. Le cerem parlamentarilor să amendeze, dar să susțină proiectul de lege în care să punem punct practicilor pensiilor speciale, cu excepția pensiilor de serviciu pentru militari. Mi se pare un act de dreptate și un act corect. Le cer parlamentarilor să voteze proiectul PNL privind desființarea pensiilor speciale”, a spus Ludovic Orban, întrebat de ce PNL vrea să elimine pensiile speciale, mai puțin pe cele ale magistraților și militarilor.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, după ședința conducerii partidului, că desființarea pensiilor speciale reprezintă doar un discurs electoral și că social-democrații au propus un proiect de lege pentru impozitarea progresivă a veniturilor.