Parlamentarii au rămas fără bile, după votul arestării Elenei Udrea. „Există riscul ca o singură pereche de bile să poată determina un vot”

Publicat: 11 11. 2015, 17:09

După votul în Camera Deputaților asupra cererilor de aprobare a reținerii și arestării preventive a Elenei Udrea, înaintate de procurorii DNA, oficialii de la Cameră au descoperit că lipsesc 22 de perechi de bile. Se poate presupune că acestea au fost subtilizate de unii deputați. De altfel, nu toți deputații care au votat la avizul de reținere al Elenei Udrea și-au exprimat votul și la avizul pentru arestare, astfel că Udrea a scăpat de această amenințare din partea justiției, pentru că votul nu a întrunit majoritatea necesară, deși numărul voturilor pentru a fost mai mare decât cel al voturilor contra.

„A fost o sesizare din partea secretarului general că la ultimul vot cu bile, când s-au primit patru bile pentru exercitarea a două voturi (votul pentru ridicarea imunității Elenei Udrea — n.r.), în momentul în care s-a făcut contabilizarea bilelor, după vot, s-a constatat că lipsesc 22 de perechi de bile albe și negre. Deci, se presupune că 22 de persoane au primit câte patru bile, dar și-au exercitat dreptul de vot numai cu două bile, iar două le-au păstrat. Întrucât există riscul ca o sigură pereche de bile să poată determina un vot într-o situație specială, la o moțiune de cenzură, la un alt vot apropiat, s-a stabilit ca secretarul general să ia măsuri pentru realizarea unui set de bile, pe mărimi diferite, pentru ca bilele folosite până acum să nu se mai utilizeze”, a spus Mircovici, la finalul ședinței Biroului permanent, conform Agerpres.

„Poți să vii de acasă cu niște bile și există varianta în care pot să apară mai multe voturi decât numărul de oameni care au votat și nu ai cum să spui care sunt valabile și care nu. De aceea, este nevoie de alt set de bile. După acel vot în cazul doamnei Udrea, după ce s-au contabilizat, s-au verificat bilele, la terminare s-a constatat lipsa a 22 de perechi. Acest lucru e posibil să se fi întâmplat și de-a lungul timpului, noi nu știm, pentru că până atunci nu s-au inventariat bilele”, a menționat Mircovici.