Partidul Mișcarea Populară se extinde și dincolo de Prut

Publicat: 03 01. 2022, 17:09
Foto: Facebook

Președintele Partidului Mișcarea Populară, domnul Cristian Diaconescu, a avut luni, 03 ianuarie 2022, o întâlnire de lucru cu domnul Anatol Șalaru, președintele Partidului Unității Naționale, din Republica Moldova. În cadrul discuțiilor, cei doi lideri au abordat o serie de probleme privind situația politică internă și economică, evoluțiile din justiție, cât și progresele înregistrate de Republica Moldova privind parcursul său european. 

De asemenea, un alt punct important al discuției l-a reprezentat perspectiva înființării Partidului Mișcarea Populară în Republica Moldova. În acest sens, domnul Cristian Diaconescu l-a asigurat de întregul său sprijin, astfel încât cele două formațiuni unioniste să reprezinte singura alternativă creștin-democrată pentru electoratul conservator din România și Republica Moldova.

Reafirmându-și angajamentul privind reluarea activităților și întâlnirilor periodice, Președintele PMP urmează să efectueze, în perioada următoare, o vizită la Chișinău.

Cu această ocazie Cristian Diaconescu și Anatol Șalaru vor participa la un seminar organizat la Chișinău dedicat analizei perspectivelor privind relațiile bilaterale între România și Republica Moldova.