PDL Dolj a anunțat că nu o va susține pe Elena Udrea la șefia partidului

Publicat: 16 02. 2013, 19:28
Actualizat: 27 09. 2018, 21:48

PDL Dolj a anunțat că nu o va susține pe Elena Udrea la șefia partidului, precizând că delegații organizației la Convenția Națională nu îi vor acorda fostului ministru al Dezvoltării „mai mult de zero voturi”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia a fost luată în urma discuțiilor cu aleșii locali, dar și cu liderii organizațiilor din județ și a fost comunicată sâmbătă, într-o conferință de presă, de parlamentarul doljean Ștefan Stoica.

„Noi, organizația de Dolj, am acceptat, ca de fiecare dată, la dezbatere toate moțiunile care s-au depus, îi vom primi pe toți cei care își vor depune moțiunile pentru a ni le expune, dar noi știm foarte multe lucruri și am văzut ce ne spune lumea. Scopul unui partid este acela de a prezenta un program de guvernare care să adune foarte multe voturi dar cu reprezentanți, cu oameni care aduc voturi. Și am convingerea fermă că dacă doamna Udrea va reuși să strângă numărul de semnături pentru moțiunea dânsei, în județul Dolj mai mult de zero voturi nu o să ia. Poate cel mult două voturi dacă mai erau domnul Solomon și domnul Vișan. Din păcate, aceasta este realitatea, am discutat cu oamenii și avem capacitatea să fim raționali și să dorim binele partidului”, a declarat Ștefan Stoica.

Ștefan Stoica a menționat că își dorește alegeri în partid, și nu la televizor, în emisiunile de dezbatere politică.

Aceeași idee a fost susținută și de deputatul PDL Constantin Dascălu.

„Sper ca această Convenție să fie făcută cu 5.000 de delegați, asta înseamnă că vor participa aleșii locali, membri de partid care își vor spune părerea și vom transmite un mesaj foarte clar către cetățeni că deciziile se iau în partid, nu la televizor”, a declarat Constantin Dascălu.

Actualul președinte al PDL, Vasile Blaga, și-a anunțat, luni, candidatura pentru reconfirmarea la șefia partidului.

La rândul său, deputatul Elena Udrea a anunțat, marți, că va candida la președinția partidului.

Convenția Națională a PDL pentru alegerea noii conduceri urmează să aibă loc în 23 martie.

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1Tv, că Elena Udrea poate avea șanse pentru șefia PDL la o Convenție cinsitită, precizând însă că îi recomandă acesteia să se retragă dacă se constată că este aranjată Convenția PDL, „așa cum se produce acum”.

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că PDL seamănă acum în interior cu FSN și nu îl mai poate ajuta în îndeplinirea obiectivelor sale, precizând că se uită la ce se întâmplă, dar nu îi vine să creadă ce vede.

De asemenea, președintele Traian Băsescu a criticat conducerea actuală a PDL și pe liderul Vasile Blaga pentru îndepărtarea echipei lui Emil Boc din fruntea partidului după alegerile locale din iunie 2012, dar și pentru rezultatele proaste obținute la alegerile parlamentare din decembrie.

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, vineri, ca răspuns la criticile lui Traian Băsescu la adresa sa, că vede că dintr-odată acesta și-a reevaluat poziția față de Victor Ponta și Liviu Dragnea, adăugând că președintele „se pricepe foarte bine la reevaluări”. El a mai spus, de asemenea, că românii știu că Traian Băsescu o susține pe Elena Udrea, el criticând faptul că șeful statului intervine, pentru a doua oară, într-o competiție internă a PDL.

Și alți lideri ai PDL au ținut să răspundă acuzațiilor șefului statului, fie afirmând că acesta ar trebui să dea mai multe detalii, fie arătându-se deranjați de interveția lui Traian Băsescu.

Au existat și lideri PDL care i-au dat dreptate președintelui Traian Băsescu. Liderul PDL Elena Udrea a declarat, vineri, la Roman, că în formațiune nu mai există, în prezent, „comunicare între vârful partidului și baza lui”, ea susținând că, din ce în ce mai mult, liderilor PDL le este frică să stea în fața oamenilor.

Fostul președinte al PDL Emil Boc și-a exprimat speranța ca dezbaterea internă care va urma în PDL după depunerea candidaturilor pentru funcția de președinte să fie fairplay, pentru a nu se transforma partidul, după Convenția Națională, într-unul care creează „fracțiuni și tranșee”.