PMP Argeș și-a făcut calendar religios cu Adam și Eva. „PSD e incult, noi suntem niște băieți subțiri”

Publicat: 06 12. 2016, 21:53

„La mine pe calendare nu apare nici creștin, nici ortodox, nici cruce, nici icoană. Sărbătorile nu sunt ale Bisericii, sunt ale cetățenilor. Nu e un calendar creștin-ortodox. Nu scrie pe el așa ceva. Scrie Calendar – Sărbătorile Anului 2017. Nu e de icoană, e un tablou…și ăla prelucrat. E o pictură. PSD-ul e incult, noi suntem niște băieți subțiri, să fie foarte clar! Nu e loc de asocieri. Ei și-au distribuit calendarele în biserici, la popi. O să vedeți că nu o să fie niciun proces între Biserica Ortodoxă Română și PSD, pentru că printre preoți se regăsește și un membru marcant al PSD. Noi am încercat să dăm o informație în plus, atâta tot. Am distribuit nenumărate exemplare. N-am împărțit în orașe, ci doar la comune. Am respectat tot ce prevede legea. Noi am distribuit calendarele prin organizațiile noastre. Biserica Română nu e stăpâna sărbătorilor de peste an. Am vrut să oferim cetățenilor o informație în plus. Noi am distribuit calendare dintotdeauna”, a declarat Cătălin Bulf. 

Ca și în cazul PSD, materialul electoral a fost distribuit de PMP în mai multe localități din Argeș. 

Gândul a prezentat marți cun PSD Argeș a împărțit peste 5.000 de calendare ortodoxe cu sigla partidului, sub icoana Fecioarei Maria cu pruncul în brațe.  (CRISTINA CAZACU)