PNL, dator la Alina Gorghiu, Cu câți bani a împrumutat partidul fosta șefă a liberalilor

Publicat: 18 01. 2017, 08:53

Alina Gorghiu a obținut anul trecut venituri de este 150.000 de lei, 59.400 de RON de la Camera Deputaților, 164 RON din drepturi de autor,de la Editura Universul Juridic, dobânzi de 3,75 euro și de 3.088,45 RON.

De asemenea, senatorul PNL a obținut 92.615 lei în calitate de arbitru-colaborator de la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional.

La veniturile familiei s-au adăugat și cele obținute de Lucian Isar: salariul de la Banca Comercială Feroviară, 660.000 RON, daune de interese de la TAROM de 61.500 euro și cheltuieli de judecată de 6.392 de lei.

Fostul președinte PNL are conturi în lei și euro, care însumează peste 400.000 de lei, respectiv peste 71.000 de euro.

Gorghiu are și un credit contractat în 2005, scadent în 2018 de 35.000 euro, în urma unui contract de credit ipotecar („conform contractului de construire cu ANL, Cartier Pajura”) și o creanță de 100.000 de lei, în timp ce soțul său are două credite care însumate ajung la 300.000 de euro.

Alina Gorghiu a acordat împrumuturi în nume personal către PNL de 45.000 RON și către circumscripția Timiș, unde a candidat la alegerile parlamentare, de 50.000 RON.

Potrivit declarației de avere, soțul său are împrumuturi acordate în nume personal de peste 270.000 de euro.

Alina Gorghiu nu deține pe numele său mașini sau bijuterii. Potrivit declarației de avere, doar soțul său deține o mașină Audi Q7, fabricată în anul 2015. Isar mai deține și bijuterii și ceasuri în valoare de 83.000 euro.

Fostul președinte PNL are pe numele său o casă în București și o cotă parte de 17,65% dintr-un teren extravilan de 3000 metri pătrați, în timp ce soțul său deține un apartament în București și unul în Suceava.