PNL depune plâgere penală pentru falsificarea semnăturii unui senator, pe legea care amână concursurile de directori în școli

Publicat: 20 09. 2016, 07:53
Actualizat: 08 05. 2018, 19:05

Conducerea PNL a făcut această recomandare în contextul în care senatorul Dumitru Oprea susține că nu a participat la ședință și nu a semnat raportul privind inițiativa PSD pentru amânarea concursurilor de directori de școli. Liberalii vor cere și retrimiterea la Comisia de învățământ a inițiativei menționate.

Senatorul PNL Dumitru Oprea a declarat, vineri, pentru Mediafax, că nu a semnat raportul privind inițiativa PSD pentru amânarea concursurilor de directori de școli, insistând că proiectul a fost discutat fără a fi pe ordinea de zi a comisiei de învățământ. „Pe ordinea de zi a ședinței din 14 septembrie nu a figurat așa ceva. Eu nu am participat la acea ședință. (Nu știu-n.r.) cum au procedat că a apărut că eu am semnat în dreptul secretarului. Nu știu cine a semnat, dar este treaba altora să identifice cine a făcut păcatul acesta. M-a deranjat că pe o propunere legislativă care viza un articol de lege privind orientarea profesională a tinerilor s-a venit cu un alt articol de lege care să stopeze concursul. Asta este mai gravă decât orice altă nebunie făcută de ei”, a declarat senatorul PNL Dumitru Oprea, pentru MEDIAFAX, adăugând că speră că inițiativa PSD va fi blocată de plenul Senatului, for decizional.

El a afirmat că modificarea adusă Legii Educației este „foarte gravă”. „Eu sper că înțelepciunea cea de pe urmă va opera că așa ceva nu o să mai treacă atât de lejer. La Camera Deputaților nu exista decât articolul privind orientarea profesională a tinerilor, iar la Senat s-a venit cu un alt articol care face pulbere ordinul ministrului vizând organizarea concursurilor de directori și directori adjuncți. La Camera Deputaților subiectul nu a fost discutat”, a explicat senatorul PNL. 

Andronescu recunoaște că Oprea nu a fost la ședința Comisiei

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu susține că nu știe cine a semnat raportul pe proiectul prin care se amână concursul de directori de școli în locul liberalului Dumitru Oprea, iar despre plângerea penală cu care amenință liberalii a spus că ”trăim vremuri în care oricine poate să spună orice”.

”Trăim în vremurile acestea în care oricine poate să spună orice, dar absolut orice și să arunce zoaie peste oricine. Eu pot să vă spun ceea ce știu: s-a terminat ședința de comisie, s-a întocmit raportul, am semnat pentru calitatea mea de președinte de comisie și rămăsese să se ia semnătura pentru poziția de secretar. Raportul putea să ajungă în plen și fără semnătura secretarului și plenul este suveran. Domnul profesor Oprea nu a fost la acea ședință, vă confirm acest lucru”, a declarat Ecaterina Andronescu, chestionată de jurnaliști în legătură cu scandalul creat în jurul amendamentului de amânare a concursului de directori de școli.

Andronescu a mai declarat că ideea amânării concursului a apărut din sesizările venite din teritoriu și că la ședința comisiei de învățământ unde a fost dezbătută situația a fost majoritate și ”absolut nimeni nu a spus că este potrivită organizarea acestei competiții acum”. Ea a mai spus că organizarea competiției în această toamnă ar bulversa anul școlar și că la baza amendamentului privind amânarea sa nu stă niciun interes politic.

”Ideea mea a fost să încercăm să introducem în legislație ca aceste concursuri de directori să fie organizate în vacanță, să nu bulversăm anul școlar. Propunerea mea este ca directorii să nu mai fie numiți nici de minister, nici de inspectori, de forțe care ar putea avea interese politice, ci să fie aleși de consiliile profesorale ale școlilor pe baza unor proiecte de management. Cine vrea să facă o acuzație de interes politic n-are niciun fel de suport și niciun fel de argument”, a mai susținut Ecaterina Andronescu.

Senatorul PSD l-a acuzat pe ministrul Educației că a organizat concursul pentru posturile de directori de școli în pripă și cu o bibliografie improvizată, pe baza unor manuale din 2003. ”De atunci au mai trecut 13 ani, sistemele de învățământ din toată lumea au evoluat. Ar fi trebuit bibliografia adusă la zi. Sunt întrebări la care o să vă întrebați și dumneavoastră de ce sunt adresate directorilor, cum ar fi: care este cea mai importantă calitate a unui conducător de autovehicul: puterea, forța, atenția sau nu știu mai ce. Subiectul acesta nu are nicio legătură cu directorul. Asemenea itemi arată că au fost în pripă gândite întrebările”, a mai adăugat Andronescu.

Comisia de Învățământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu, a introdus o modificare legislativă pe Legea Educației prin care ar putea fi amânate concursurile pentru posturile de directori din școli, până vara viitoare, deși ministerul a programat competiția pentru această toamnă.

Amendamentul a fost adus unui proiect de lege care nu are nicio legătură cu managementul școlilor. Este vorba de PLX 127/2016, inițiat de deputatul PSD Andrei-Valentin Sava, care vizează modificarea art 352 alin.(1) din legea Educației Naționale nr.1/2011, unde este reglementată consilierea în carieră a el Ecaterina Andronescu a confirmat existența modificării legislative: „Există o asemenea lege în Parlament, dar nu știu când se va vota, când o să o pună pe ordinea de zi Biroul permanent al Senatului”. Întrebată cum și de ce a introdus amendamentul pe lege, Ecaterina Andronescu nu a mai comentat și nici nu a mai putut fi contactată telefonic până la ora publicării articolului.