Ponta: Dacă ești ambasador, stai în suburbie; dacă lucrezi la un institut cultural, poți sta în centru

Publicat: 03 09. 2012, 11:44
Actualizat: 01 02. 2019, 02:52

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că în vizitele în străinătate a constatat că un ambasador trebuie să stea, din lipsa reurselor financiare, în suburbie, în timp ce reprezentanții culturali pot sta în centru, în condiții foarte bune.

„Am fost anul acesta, nu doar ca prim-ministru, în vizite în care am constatat că dacă ești ambasador, trebuie să stai într-o suburbie a capitalei. Dacă lucrezi la un institut, de exemplu, cultural, poți să stai în centrul capitalei și să ai condiții foarte bune”, a afirmat, luni, Ponta, în deschiderea Reuniunii anuale a Diplomației Române.

Premierul a subliniat că Guvernul va da anul acesta un prim semnal că respectă rolul reprezentanților diplomatici ai țării prin asigurarea finanțării pentru sărbătorirea zilei naționale de 1 decembrie în străinătate, astfel încât ambasadorii să nu mai caute sponsori pentru a marca evenimentul, ca în alți ani.

Ponta le-a solicitat totodată ambasadorilor să se implice mai mult în promovarea intereselor economice ale României, luând exemplul ambsadorilor altor state la București.

„Am considerat, și consider întotdeauna, normal atunci când un ambasador al unei țări europene sau din afara Europei la București solcită o întrevedere cu mine ca prim-ministru pentru a discuta o problemă economică a unei companii din țara respectivă. Nu consider asta un lobby nepermis. Dimpotrivă, îl felicit de fiecare dată pe acel ambasador care se luptă pentru interesele nu doar politce, ci și economice ale țării pe care o reprezintă la București. O să vă încurajez și o să vă rog să faceți același lucru în toate țările în care reprezentați România”, le-a spus Ponta ambasadorilor.

Bugetul Institutului Cultural Român (ICR) pe 2012 a fost redus cu o treime la rectificarea bugetară, la 28,5 milioane de lei, în condițiile în care institutul a angajat deja suma de 29 de milioane de lei, având în prezent un deficit și neputându-și desfășura în continuare proiectele.

La rectificarea bugetară, Guvernul a redus bugetul ICR pe 2012, de 43 de milioane de lei, cu 14,5 milioane de lei, tăierile fiind operate la bunuri și servicii – 13,5 milioane de lei, cheltuielile de personal – 1 milion de lei – și deplasări – 47.000 de lei.

Astfel, ICR ar trebui să se încadreze până la sfârșitul anului într-un buget de 28,5 milioane de lei – bani care au fost deja cheltuiți -, având un deficit de 5 milioane de lei.

În aceste condiții, institutul nu-și va mai putea desfășura proiectele programate până la sfârșitul anului, fiind afectate, printre altele, și pregătirile pentru participarea României în calitate de țară invitată de onoare la Salonul de Carte de la Paris din 2013. ICR deschisese o linie specială de finanțare pentru realizarea cât mai multor traduceri din literatura română în franceză, pentru standul României de la Paris pe care îl organizează anul viitor, însă nu vor mai exista fonduri pentru aceasta, a precizat pentru MEDIAFAX secretarul general al ICR Dan Croitoru.

„Situația e dezastruoasă”, a mai spus acesta, precizând că vor fi anulate foarte multe proiecte, având în vedere faptul că cele 18 filiale ICR din străinătate organizau fiecare 1 – 2 evenimente pe săptămână.