Ponta: După decizia CC pe hotărârile Parlamentului trebuie modificate Regulamentele Camerelor

Publicat: 10 07. 2012, 00:30
Actualizat: 24 07. 2012, 19:19

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că în urma deciziei Curții Constituționale privitoare la hotărârile Parlamentului trebuie modificate regulamentele celor două Camere ale Legislativului, în sensul că acestea nu se pot emite astfel încât să afectează valori și principii constituționale.

Ponta a fost întrebat cum vede faptul că Guvernul a adoptat săptămâna trecută o Ordonanță de Urgență care are aceeași reglementare cu cea declarată neconstituțională de Curtea Constituțională, respectiv eliminarea hotărârilor Parlamentului din controlul CC.

„Cred că astăzi Curtea a spus foarte clar: când e vorba de decizii interne ale Parlamentului, cum ar fi schimbarea președintelui Senatului sau al Camerei, nu se pot ataca la Curtea Constituțională, de altfel s-a mai întâmplat lucrul ăsta (…) Noi trebuie la Cameră, pe baza acestei decizii, să modificăm Regulamentul ședințelor comune pentru a spune foarte clar că hotărârile Parlamentului nu pot fi date, nu pot afecta valorile și principiile constituționale. Și atunci punem în acord regulamentele Camerelor cu ceea ce a spus Curtea Constituțională și, implicit, Ordonanța trebuie să urmeze acest regim”, a explicat Ponta.

Soluția legislativă care exclude de la controlul de constituționalitate hotărârile Parlamentului ce afectează valori și principii constituționale este neconstituțională, a decis, luni, Curtea Constituțională care a admis astfel sesizarea depusă de 67 de deputați PDL.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care exclude de la controlul de constituționalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori și principii constituționale este neconstituțională. Argumentațiile reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru”, se precizează într-un comunicat dat publicității de CC, după ședința de luni.